Makari

Capitolul 23

Îmi balansam piciorul drept deasupra apei limpezi, atingând din când în când cu vârful botinei suprafața lină. Urmăream cu privirea micile unde pe care le crea mișcarea mea de fiecare dată când tulburam apa.

Nici nu aveam de gând să-mi mai verific telefonul, o făcusem de prea multe ori în ultimele cinci minute, crezând că timpul se scurgea mai repede decât în mod normal. Cred că se făcuseră deja douăzeci de minute de când așteptam ca Makari să apară.

Am avut ceva de furcă cu Davina în ceea ce privește plecarea mea spontană. Parcă uitase și de probă, atât de concentrată și curioasă era să afle ce se întâmplase, căci mă zărise din întâmplare în compania lui Makari. Mă bombardase cu fel și fel întrebări, pe care am încercat să le combat cu răspunsuri ce se aflau în favoarea mea, nu neapărat să-i satisfacă ei curiozitățile. Totuși, nu a fost încântată că o lăsasem baltă, însă i-am promis că mă voi revanșa, chiar dacă îi oferisem șansa de a vedea cum mă simțeam când ea mă lăsa baltă.

Mi-am strâns brațele în jurul meu, simțind adierea vântului prin părul desprins. Am încetat să mă mai joc și mi-am lipit talpa de bucata de pământ uscat, privind lung la apa ce se întindea în fața ochilor mei. Capul mi s-a înclinat într-o parte și un gând mi-a fulgerat mintea. Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi înaintat, doar puțin.

Picioarele au acționat de unele singure și au trecut de denivelarea de pământ, pășind direct către apa stătătoare. Cu reținere am intrat pe rând cu câte un picior în apa destul de mică din acea porțiune. Botinele până la glezne nu-mi permiteau să simt umezeala, dacă aș fi avut tenișii, cu siguranță, ar fi fost flească până acum.

Un impuls nebunesc mă făcea să vreau să înaintez mai mult, chiar dacă asta însemna să-mi ud blugii. M-am lins buzele uscate și mi-am mișcat din nou picioarele, făcând un pas în față, nivelul apei ridicându-se până-n zona gleznelor. Mi-am închis ochii și am ascultat pentru câteva secunde liniștea. Nicio voce care să-mi adreseze vreun cuvânt, nicio persoană care să mă înjosească, niciun glas care să-mi spună că nu eram suficient de bună, că nu meritam efortul. Era liniște.

Unii nu suportau liniștea, nu puteau trăi fără gălăgie, dar nu și eu. Mie îmi plăcea liniștea, chiar dacă nu de multe ori aveam parte de ea, căci gândurile năvăleau unul peste altul, iar liniștea devenea și ea distrugătoare. Partea proastă era că în liniște chiar și cele mai mici adevăruri pe care încercai să le ascunzi în tăcere deveneau otravă atât pentru minte, cât și pentru suflet.

Mi-am deschis ochii și am privit în jurul meu, dar nu eram decât eu. Nimeni nu m-ar fi văzut. Am făcut încă un pas și aproape m-am dezechilibrat, dar m-am redresat la timp. Habar nu aveam ce adâncime avea acel lac, însă eram destul de sigură că nu puteam ajunge la suprafață dacă nu știam să înot, iar eu nu știam. Prin urmare, puteam rămâne mult și bine pe fundul lacului fără ca măcar cineva să știe de existența mea.

Ce s-ar fi întâmplat dacă...

N-ar fi știut nimeni.

— Nesryn, mi-am auzit numele pronunțat de o voce puternică și picioarele mi s-au oprit mecanic din a mai face vreo mișcare.

M-am întors aproape robotic cu jumătate de corp către Makari, care stătea pe marginea lacului, cu privirea ațintită asupra mea. Încruntătura de pe fruntea lui i-a adus o serie de șanțuri adânci în piele, iar țigara dintre degetele sale se consuma de una singură, fumul risipindu-se în aer.

— Ce naiba faci? mi s-a adresat, văzând că nu scoteam niciun sunet, ci doar îl priveam de parcă eram pierdută în altă dimensiune, iar glasul lui a reușit să mă tragă înapoi.