Capitolul 8

4.7K 405 159
                                    


În ultimul timp zilele treceau pe nesimțite și nu puteam decât să mă bucur de sfârșitul de săptămână, care venea ca o binecuvântare pentru psihicul meu. După o săptămână încărcată și stresantă meritam un moment de respiro. Plănuiam ca în weekend să mă ocup puțin de grădină, deoarece era singura activitate care mă ajuta să uit de gândurile ce-mi mistuiau mintea. Poate reușeam să mai petrec puțin timp cu Rhys, doar noi doi, pentru că în ultima vreme nu am stat prea mult împreună și îmi lipseau momentele noastre.

Thea și-a pocnit degetele în fața mea, scoțându-mă din starea de reverie. Am clipit bulversată și ochii mi s-au intersectat cu ai ei.

— Vii? m-a întrebat văzând că am rămas pe loc.

— Sigur.

Mi-am luat ghiozdanul și mi l-am așezat în spate, urmând-o spre ieșire.

— Am o presimțire proastă, mi-am întors capul către ea când a vorbit.

— În legătură cu echipele?

A încuviințat din cap și mi-am lipit buzele între ele. Și eu aveam aceeași presimțire.

— O să fie bine, am asigurat-o, deși simțeam contrariul.

Îmi frângeam degetele și băteam din picior, în timp ce Thea își ținea pumnii strânși pentru noroc. Urma să aflăm care erau echipele pentru proiectul de la chimie de anul acesta. Speram din toată inima să fiu în aceeași echipă cu Thea, ca de obicei, deși îmi era frică ca nu cumva doamna Asterio să-și fi schimbat tactica.

Telefonul mi-a vibrat în palmă și am atins ecranul cu degetul, citind mesajul de la Rhys, care mă anunța că mă aștepta în parcare. I-am tastat un răspuns și mi-am ridicat privirea din telefon când profesoara de chimie și-a făcut apariția cu două foi în mână. Sușoteli se auzeau din stânga și din dreapta.

Îndată ce listele au fost afișate pe ușa laboratorului, o mare parte din elevi s-au îmbulzit curioși să le vadă, abia lăsând-o pe profesoară să treacă. Eu și Thea am rămas pe loc, așteptând răbdătoare până ce oamenii s-au mai răsfirat. Thea a luat inițiativă și a pășit prima în față, căutându-ne numele pe una dintre cele două liste. Când umerii i s-au lăsat în jos și s-a întors la mine cu un chip dezamăgit, am știut că orice vis de a lucra împreună se spulberase.

M-am apropiat cu un gol în stomac de Thea, care mi-a arătat o privire tristă și mi-a făcut loc pentru a vedea cu ochii mei cine avea să-mi fie partener. Am trecut cu degetul pe fiecare nume până l-am găsit pe al meu. O încruntătură mi-a răsărit pe frunte. Nu-mi părea deloc cunoscut numele. Cu cine picasem?

— Eu sunt cu Enyo. Tu cu cine ești? a întrebat Thea curioasă, ridicându-și capul pentru a citi numele.

— Nu știu, am ridicat din umeri, holbându-mă la acel nume.

— Cine mai e și Isaev? a întrebat cu glas tare, destul de nedumerită.

— Dacă te întorci, vei afla, o voce bărbătească a răsunat din spatele nostru.

Am tresărit, iar Thea și-a rotit capul către deținătorul glasului. Recunoșteam acel timbru vocal, dar speram să fie doar o glumă proastă, iar partenera mea să fie Thea sau oricine altcineva.

— Cred că glumești! am șoptit când l-am zărit pe Xian, zâmbindu-mi larg.

— Xian Isaev, s-a prezentat cu mare interes în fața colegei mele și i-a întins mâna.

Thea s-a încruntat preț de o secundă și i-a prins mâna nedumerită, rostindu-și numele. Și-a întors privirea spre mine, parcă întrebându-mă cine era. Nu i-am spus nimic, deoarece nici eu nu-l cunoșteam prea bine, în schimb m-am uitat la Xian, care făcea pe cuceritorul.

MakariUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum