Makari

Capitolul 43

Cu un ultim sărut cu care și-a pecetluit promisiunea, Makari a plecat fără prea multe explicații și nici n-a privit în urma lui. Mi-am luat câteva minute pentru a-mi liniști sărmana inimă ce se zbătea în piept, înflăcărată de cuvintele brunetului. Ea părea deja cucerită, însă creierul îmi tot trimitea semnale în legătură cu nesiguranța lui Makari. Într-o zi putea fi lângă mine, iar a doua zi hoinărind cine știa pe unde. Stabilitatea, poate, nu era punctul lui forte și îmi era teamă că va exista un moment în care ceva l-ar face să se răzgândească. Nu avea să găsească un motiv bun pentru a se întoarce și știam că atunci mi-ar frânge inima.

M-am ars mai tare decât m-aș fi așteptat.

O altă bătaie în ușă m-a adus cu picioarele pe pământ. Mi-am trecut palmele peste obraji, apoi m-am îndreptat spre ușă.

— S-a întâmplat ceva? m-a întâmpinat tata cu sprâncenele ridicate în momentul în care am deschis ușa.

— Nu, dar îmi e foame, am răspuns și m-am forțat să zâmbesc, punându-mi palma pe burtă.

— Haide!

Mi-a cuprins umerii cu brațul și m-a tras la pieptul lui, depunând un sărut pe creștetul capului. I-am inspirat scurt mirosul fresh și i-am înconjurat mijlocul cu brațul, odihnindu-mi obrazul de umărul său.

— Ți-ai pus telefonul la încărcat?

Am aprobat din cap, ferindu-mi privirea.

— A durat ceva. Probabil n-ai găsit încărcătorul, nu-i așa?

— Mhm...

Amândoi știam care era adevărul. Tocmai de aceea i-am surprins zâmbetul distrat din colțul gurii.

În bucătărie mama își turna cafea într-o cană, fiind deja îmbrăcată într-unul dintre treningurile ei de catifea. A mușcat cu poftă dintr-un foietaj și s-a întors cu fața la noi, ținând strâns cana între degete, de parcă n-ar fi vrut să dea vreo picătură pe jos.

— Bună dimineața, draga mea!

A lăsat cana pe masă și s-a apropiat pentru a-mi oferi o îmbrățișare călduroasă, frecându-mi spatele cu o palmă. I-am sărutat obrazul și m-am desprins de ea, dat nu înainte de a-mi feri cu degetele firele de păr rătăcite pe frunte. Am zâmbit la gestul ei plin de afecțiune și m-am așezat la masă, unde mă aștepta o farfurie plină cu fructe și două foietaje, unul cu cireșe și altul cu caise.

Mi s-a părut că am primit o notificare pe telefonul și l-am scos repezită din buzunar, găsind un mesaj de la Davina. Mă întreba dacă rămânea valabilă ieșirea noastră, însă din moment ce Rhys nu mi-a comunicat niciun răspuns până la acea oră nu știam ce să-i spun. I-am scris totuși un mesaj, anunțând-o că Rhys nu a dat niciun semn și că nu-mi răspunde la telefon. A zis că o să încerce și ea să-l contacteze.

— Deci? Care-i programul pentru ziua de astăzi?

Glasul mamei m-a determinat să-mi ridic ochii din ecranul telefonului, surprinzând privirea tatei asupra obiectului din mâna mea. Și-a arcuit o sprânceană pe deasupra cănii de cafea și am strâns din buze, ascunzându-mi telefonul sub masă.

— Ne gândeam să mergem la bâlci, doar că nu știu nimic de Rhys. Nu răspunde la telefon.

Mi-am ajustat poziția corpului, îndreptându-mi spatele. Mama s-a încruntat și a îndepărtat firimiturile de pe bluză cu palma.

— Știi cât de uituc și leneș e Rhys când vine vorba să-și încarce telefonul sau să sune înapoi.

Voiam să-i spun de acea presimțire pe care o aveam cuibărită în miezul pieptului, dar am păstrat-o pentru mine.