Makari

Capitolul 1

Firele de iarbă pline de rouă îmi gâdilau gleznele dezgolite din pricina salopetei trei sferturi, pe care o purtam, iar adierea rece a dimineții îmi mângâia pielea brațelor, care mi se făcuse la scurt timp de găină. Razele palide ale unui soare gălbui abia se zăreau dintre pătura de nori albicioși, iar mirosul proaspăt de ploaie încă se mai resimțea în atmosferă după noaptea trecută, când norii și-au revărsat tristețea și jalea asupra pământului, lovindu-l cu stropi mari. Spectacolul grandios al dezlănțuirii forțelor naturii, în care tunetele și fulgerele au fost principalele personaje, cred că a fost admirat de toate vietățile pădurii inclusiv de mine. Am admirat duelul dintre cele două fenomene ce împânzea bolta cerească, dar nu pentru mult timp, deoarece somnul m-a furat pe neașteptate și nu am reușit să mă bucur până la sfârșit de spectacol.

Mi-am îndreptat spatele amorțit din cauza poziției în care mă aflam de aproximativ două ore și m-am lăsat pe genunchi, trăgându-mi sufletul și ștergându-mi fruntea de un strat subțire de sudoare. Am lăsat pumnul de buruieni, pe care le-am defrișat și florile uscate într-un recipient de plastic, trecându-mi mâinile acoperite de o pereche de mănuși uzate peste bulbii de pământ. Cu ajutorul unei unelte de grădinărit am lucrat bucata de pământ încă umedă și am nivelat-o, apoi am făcut câteva găuri în care am turnat semințe și bulbi de flori. Am suflat șuvițele de păr ce-mi intrau în ochi și mi-am trecut limba peste buzele stafidite. Mă dureau articulațiile mâinii și genunchii, dar nu aveam de gând să renunț până nu arăta totul ca la carte, exact așa cum m-a învățat bunica când eram mică.

Obișnuiam să o ajut la grădinărit ori de câte ori o vizitam. Lucram împreună pământul și plantam flori, pomi fructiferi și chiar legume atunci când era sezonul lor. De fiecare dată, îmi oferea una dintre pălăriile ei de paie pentru a mă ocroti de razele dogoritoare ale soarelui, însă de cele mai multe ori ajungeam cu ea pe ochi, deoarece era prea mare și îmi aluneca pe frunte. Îmi plăcea să grădinăresc, dar mai ales să fiu în prezența bunicii. Nu mă dădeam înapoi de la nicio activitatea pe care o desfășuram alături de ea. Îmi iubeam bunica și eram fascinată de orice lucru ce ținea de aceasta. Adesea, după o zi lungă și obositoare de lucrat în grădină ne așezam pe balansoarul de pe terasă, cu un pahar de limonadă rece în mână și povesteam diverse lucruri. De pildă, îmi povestea episoade hazlii din tinerețea sa. Unul dintre ar fi momentul în care a trecut peste cuvântul mamei sale și s-a scăldat într-un rău, ajungând acasă cu corpul plin de lipitori. Alteori, îmi povestea cum l-a cunoscut pe bunicul. Chiar dacă auzisem de cel puțin 20 de ori acea poveste, nu mă săturam niciodată să o aud. Aș mai asculta-o și acum, dacă bunica ar fi fost lângă mine, ci nu în lumea îngerilor.

În urmă cu doi ani, pe când aveam vârsta de 16 ani, Dumnezeu a decis să ia alături de El una dintre cele mai frumoase flori de pe acest pământ, bunica din partea mamei. Vestea a venit ca un șoc pentru mine, deoarece ea era sprijinul meu. Târziu m-am obișnuit cu ideea, iar când am acceptat în sfârșit că nu mai e, m-am refugiat în una dintre pasiunile, pe care mi le-a insuflat, grădinăritul. Mă ajuta să mă relaxez și îmi aducea aminte de ea. Ori de câte ori lucram în grădina din fața casei îi simțeam prezența alături de mine, mai ales când vorbeam cu florile, așa cum mă sfătuise ea să fac. Florile cresc mari și frumoase dacă le vorbești, hrănești și iubești, exact ca oamenii.

Cu mâinile sprijinite de genunchi m-am ridicat, simțind furnicături în picioare. Le-am întins pe fiecare și mi-am frecat mușchii cu mișcări circulare, sperând să scap de acea senzație inconfortabilă. Am luat stropitoarea plină ochi cu apă și am udat solul, chiar dacă era deja umed de la ploaia de aseară. Îmi doream ca semințele plantate să se prindă cât mai repede și să răsară, transformându-se în dalii superbe de toate culorile, preferatele bunicii. Când am considerat că era deajuns, am lăsat stropitoarea în dreapta mea și mi-am privit opera de artă la care am muncit de zor încă de la 5 dimineața. Un mic zâmbet mi-a răsărit pe buze la vederea crizantemelor înflorite și înmiresmate, care îți bucurau privirea cu explozia vie de culori. Nici trandafirii mamei nu erau mai prejos, se înălțau falnici spre cer, înfrumusețând peisajul cu măiestria lor. O albină se așezase pe unul dintre ei, extrăgând grăbită polenul și plecând în fugă sub privirile mele amuzate.