Makari

Capitolul 13

Probabil nu a fost cea mai inspirată idee de a mă alătura mesei jucătorilor de fotbal împreună cu Davina, care fusese invitată de Thayer. Practic mă implorase să nu o las singură, însă în rugămințile ei nu îmi aminteam să fi menționat faptul că mă va ignora, atenția fiindu-i captată de feblețea ei numărul unu. O să fie bine, nu se va întâmpla nimic rău, a spus ea, vei sta în preajma unor masculi aflați în călduri, nu a spus.

Davina stătea în fața mea, ocupată să răspundă avansurilor lui Thayer, care o vrăjea cu una cu două. Mă simțeam ca o bucățică de carne aruncată într-o cușcă cu lupi, gata să sară pentru a se înfrupta din bucata suculentă. Nici asiaticul din stânga mea nu-mi făcea viața mai ușoară, care se dădea la mine, frecându-și în mod intenționat pulpa de coapsa mea, de parcă era un câine și își căuta consoartă. Îmi venea să-i plesnesc piciorul cu ceva, ca să aibă motiv să și-l frece.

Nici mâncarea nu mai intra cum trebuia din cauza privirilor prea insitente a celor doi masculi aflați lângă mine. Nu au mai văzut fete sau care era treaba? Înghițeam cu noduri de fiecare dată când luam câte o bucățică din pieptul de pui, cam uscat ce-i drept. Îmi mișcam piciorul, cu scopul de a evita atingerea pe coapsă, dar ce să vezi, asiaticul se dădea pe lângă mine, hotărât să obțină mai mult contact.

Ah, Davina, o să-mi plătești fiecare moment în care încrezutul își atinge piciorul de al meu.

Dacă Rhys ar fi fost de față mai mult ca sigur i-ar dat cu tava-n cap, n-ar fi tolerat un astfel de comportament. Din păcate, el era acasă și se odihnea, căci toată noaptea nu s-a simțit bine. Sinceră să fiu, m-am gândit și eu la a aplica metoda lui Rhys, dar am renunțat rapid la idee. Atunci sigur m-ar fi crezut lumea o sălbatică în toată regula. Orice fată care ar fi fost în locul meu, mai mult ca sigur s-ar fi bucurat de atenția și atingerea unui jucător, însă nu și eu. Mie îmi era deja silă, greață, de modul în care vorbeau despre fetele ce le treceau prin așternuturi sau de cum își lingeau buzele ori de câte ori trecea câte o tipă "bună", cum le spuneau ei.

— Care era numele tău? Nu mă pricep la a reține numele persoanelor pe care abia le întâlnesc, a decis să vorbească asiaticul a cărui nume nu l-am reținut, întorcându-se complet cu corpul către mine.

Mi-am ridicat privirea din farfurie și am dat de ochii verzi ai mulatrului din față, care mi-a aruncat o privire compătimitoare. Dintre toți el mi s-a părut cel mai civilizat. Nu-i băga în seamă pe restul, ci își vedea de treaba lui.

— Are importanță? am întrebat sec, fără a mă strădui să-l privesc.

— Normal că are. Am impresia că pe al tău o să-l țin minte mult și bine, a rostit pe un ton ce se voia a fi șarmant și m-am abținut de a nu-mi da ochii peste cap la penibilitatea de care dădea dovadă.

— O să-l uiți repede, te asigur, am spus cu un zâmbet fals, luând o altă îmbucătură din prânzul meu.

— Și, ești singură? a schimbat modul de abordare.

— Ți se pare că sunt? am răspuns ironică și poate că am fost cam rea, însă mă scotea din minți cu tactica lui de a mă atrage.

— M-am prins de ceea ce încerci să faci, și-a rotit degetul în aer, arătând spre mine.

Am înălțat o sprânceană întrebatoare, curioasă de explicația sa.

— Îți place să te lași greu, a surâs, dându-și părul bogat pe spate. Toate aplicați aceeași tactică la început, dar apoi vi se dezvăluie adevăratul chip.

De această dată chiar mi-am dat ochii peste cap, enervată de comentariul său. Cum își permitea să vorbească așa? Mai lipsea să spună că toate fetele sunt niște mironosițe, dar nu mai era nevoie, s-a înțeles în mod indirect.