Makari

Capitolul 25

Îmi mutam greutatea corpului de pe un picior pe altul, arzând de nerăbdare să aflu punctajul obținut la proiectul de la chimie, pe care l-am făcut împreună cu Xian.

Prezentasem proiectul în urmă cu două ore și spre surprinderea mea, am reușit să o scoatem la capăt cu bine. Nu m-am încurcat, nici bâlbâit, iar de Xian nu mai spunea. A avut grijă să adauge un plus de farmec prezentării, presărând câte o glumă picantă, care le-au făcut pe fete să-l privească cu ochi visători. Nu știu de unde le scotea, dar avea lipici la public, ceea ce însemna că treaba mergea ca pe roate. Până și profesoara a părut animată de vorbele sale.

— Floricică, dacă te mai miști mult, o să creadă lumea că ai limbrici sau mai rău, i-am auzit glasul șatenului, prinzându-mi umerii în palmele sale mari.

Mi-am răsucit gâtul, întâlnindu-i ochii de culoarea chihlimbarului, cu acea tentă gălbui ce te învăluia într-o mantie de căldură. Mi-a zâmbit jucăuș, ca de fiecare dată când încerca să mă înveselească.

— Mai rău? l-am întrebat curioasă, căci nu și-a continuat ideea.

— Da, că te-am stârnit și acum nu mai ai răbdare să fim singuri, a rostit pe un ton jos, ca nu cumva să audă și altcineva.

— Xian, i-am murmurat numele și cotul meu și-a făcut loc între coastele sale, smulgându-i un surâs de pe buzele rozalii.

Thea și Enyo și-au întors privirile asupra noastră. Buzele mi s-au curbat într-un mic zâmbet, în timp ce Xian chicotea pe seama mea, în spatele meu.

— Oare ar trebui să...

— Nu, n-ar trebui, l-am întrerupt pentru că deja intuiam la ce se gândea cu ochii ațintiți pe cele două.

— Nici nu m-ai lăsat să termin, a protestat bosumflat. Bine, nici nu începusem cum trebuie, dar totuși!

Am inspirat aer adânc în piept pentru a-mi înfrâna impulsul de a-mi da ochii peste cap. Și-a apăsat palmele pe umerii mei și s-a lăsat ușor pe mine, fiind nevoită să-mi înfig bine călcâiele în podea ca nu cumva să picăm amândoi.

Făcea acele gesturi familiare, ca și când eram prieteni din școala primară și ne permiteam să glumim unul pe seama altuia. Era un sentiment ciudat, însă nu neplăcut. În ciuda faptului că nu-l cunoșteam precum Makari, mă apropiasem de Xian într-un timp relativ scurt, ceea ce nu se întâmpla prea des. Nu eram foarte lipicioasă în privința oamenilor. Da, eram sociabilă și prietenoasă, însă rare ori găseam persoane de treabă, cu care chiar aveam ce vorbi și nu-ți împuiau capul cu ce a făcut X sau cu cine a umblat Y.

— Iar te gândești la mine?

— De ce m-aș gândi la tine? i-am răspuns la rândul meu printr-o întrebare.

— Din aceleași motive pentru care multe domnișoare o fac, mi-a dat replică.

— Ai greșit persoana.

— Aha, stai! Am uitat că tu te gândești la Makari, a afirmat cu o privire ghidușă.

Simpla auzire a numelui băiatului cu ochii plini de mister mi-a făcut stomacul să se chircească.

— Tu nu aveai vreo întâlnire sau ședință de meditații de care ai uitat?

— Am luat o mică pauză, a venit răspunsul său alături de o ridicare din umeri. Ultima ședință m-a stors de informații.

— La ce ofereai meditații? La biologie? am ridicat din sprâncene, amuzată.

— Anatomie, dar pentru tine dau și la biologie, dacă chiar e necesar. Mă sacrific eu, a spus pe un ton teatral.