Makari

Capitolul 42

Poate că pregătirea micului dejun împreună cu tata nu a fost o idee atât de strălucită.

N-am dat noi foc la bucătărie, dar tot am reușit să facem o boacănă. La inițiativa tatei ne-am apucat să facem niște foietaje cu umplutură de vișine și caise, preferatele mamei. Totul mergea ca pe roate până a venit momentul să întindem aluatul. Făina a vrut să se joace cu noi sau râdă mai degrabă. Îi pasasem tatei pachetul de făină, iar el ar fi trebuit să-l prindă așa cum se lăudase. S-a prins de mâini, căci pachetul nu l-a prins.

Și uite așa, ne uitam acum amândoi la praful alb ce se împrăștiase pe podea, de parcă era cea mai mare operă de artă creată vreodată. Tata a ridicat privirea către mine, cu o mână scărpinându-se la ceafă. Mi-am strâns buzele într-o linie dreaptă și i-am privit chipul încurcat.

— Merg să aduc mătura, a rostit pe un ton calm, arătând cu degetul mare în spatele său.

— Eu mopul, am murmurat, aprobând din cap.

Ca un spion în acțiune, tata s-a rotit pe călcâie și cu pași mici, silențioși, s-a îndreptat spre debara, lăsând o dâră de urme albe. Am mers în spatele lui ca un copil cuminte și m-am postat lângă ușă, așteptând să-mi înmâneze obiectul magic ce va înlătura orice urmă a evenimentului. Mi-a întins mopul și m-am sprijinit de el cât a luat mătura și fărașul de lângă raft. Nu știu cum a reușit, dar a dărâmat un recipient de metal, zgomotul răsunând în mica încăpere ca un ecou. Tata și-a mușcat limba și a închis un ochi, oprindu-și binecuvântarea adresată acelui obiect care a tulburat liniștea. Mama încă dormea, de aici și motivul pentru care ne chinuiam să facem liniște.

— S-ar putea să dorm pe preș în seara asta, a șoptit către mine cu o grimasă pe chip, închizând ușa imediat ce a așezat obiectul la locul lui.

Ne-am întors la locul faptei și am curățat orice urmă ce ne-ar putea incrimina de un posibil dezastru. Un ultim retuș cu mopul și podeaua strălucea. Tata a răsuflat ușurat, cu o mână-n șold și cu una pe mânerului măturii.

— Putem să ne continuăm treaba, bucătăraș, a declarat liniștit și am surâs, iar el a zâmbit.

Am dus totul înapoi în debara și am revenit în bucătărie pentru a continua ceea ce începusem. Tata a tăiat aluatul în mai multe bucăți dreptunghiulare, iar eu am pregătit cele două borcane cu gem de caise și dulceață de cireșe amare. Mi-am lins pofticoasă buzele și n-am rezistat tentației, am deschis capacul și am gustat din dulceață. Era un deliciu!

Mi-am trecut vârful limbii prin colțul gurii și am adunat restul de acea bunătate, sprijinindu-și spatele de ușa frigiderului. Telefonul mi-a vibrat în buzunarul hanoracului. Am lăsat lingura pe capacul de la borcan și m-am șters pe mâini cu prosopul ce-i atârna tatei pe umăr, apoi am scos curioasă mobilul. Oare s-a trezit Rhys?

Încă de când am făcut ochi i-am trimis câteva mesaje în legătură cu planul nostru de azi. Stabilisem să ieșim împreună cu Davina și Thayer în oraș, însă Rhys nu dăduse niciun semn până în acel moment.

Spre dezamăgirea mea nu era Rhys, era un număr necunoscut. Mi-am mușcat interiorul obrazului și am deschis mesajul afișat pe ecran.

Vreau să te văd. Măcar pentru câteva minute.

Am recitit de câteva ori mesajul, rotițele mele învârtindu-se de zor.

Doar nu cumva...? Sau da? Dar de unde făcuse rost de numărul meu? De la mine cu siguranță nu. Existau atâtea posibilități încât nici nu voiam să mai știu.

Știu că nu dormi, Nesryn.

Acum eram sigură că Makari era cel care-mi scria. Până și prin mesaje reușea să exprime autoritate. Am ezitat în a-i răspunde, plimbându-mi degetele deasupra tastaturii.