Makari

Capitolul 45

O săptămână mai târziu Rhys a fost, în sfârșit, externat. Am stat pe capul lui mai mult de jumătate de zi, uitându-se la filme și mâncând iaurt înghețat. Probabil că desertul rece nu era cea mai bună opțiune, dar n-am putut să nu-i fac pofta. Adevărul era că nu mă dădeam plecată, însă știam că  blondul trebuia să se odihnească și să-și ia tratamentul.

Nici n-am apucat să urc treptele de la verandă că zgomotele venite din casa alăturată mi-au captat atenția. Se auzeau voci, dar nu se distingeau replicile. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor și i-am trimis un mesaj lui Makari, dar n-am primit niciun răspuns. Nici după cinci minute.

M-am apropiat de casa lor și am bătut la ușă. L-am auzit pe Fenrys lătrând, ca mai apoi bunica Irma să deschidă. Chipul îi era împăienjenit de griji și tristețe, ochii fiindu-i umezi. Arăta răvășită.

— Nesryn, mi-a șoptit numele ca pe o rază de speranță.

— Bună ziua! Am auzit zgomotele și m-am gândit...

Și-a astupat buzele tremurânde cu palma plină de pistruii bătrâneții.

— Sunteți în regulă?

A dat din cap și mi-a făcut semn din mână să intru. Fenrys a venit în întâmpinarea mea, fluturându-și coada. L-am mângâiat pe cap cu privirea pe bunica lui Makari, care se abținea să nu izbucnească în lacrimi.

— Vă pot ajuta cu ceva?

A clătinat din cap, înghițindu-și lacrimile.

— A sunat fiica mea, Naida...mama lui Makari.

— S-a întâmplat ceva cu ea?

— L-a sunat pe Makari și i-a spus că vrea să vină să-l vadă, iar el nu-și dorește sub nicio formă prezența ei, mai ales cu noua familie.

Acesta era motivul furtunii.

Mă puneam în locul lui Makari și încercam să-l înțeleg. Își vedea propria mamă cu familia pe care și-a clădit-o fără el.

— E fiica mea, Nesryn, iar Makari e nepotul meu. L-am crescut ca pe propriul meu fiu. Știu că Naida a făcut destule greșeli la viața ei, însă să-i văd într-o asemenea ipostază... doi străini, mă doare.

M-am apropiat de ea și i-am pus mâna pe umăr, mângâindu-l în semn de compasiune.

— Nu știu ce să fac. Cum să mă împart? Îmi e dor de copilul meu, dar mi se rupe sufletul de acest pui rănit și abandonat.

Durerea i se resimțea în glasul tremurând.

— Aș putea să vorbesc eu cu Makari.

— Eu n-am avut nicio șansă. Refuză orice fel de comunicare.

— O să încerc și eu.

— Mulțumesc, Nesryn! mi-a spus sinceră, strângându-mă ferm de mână.

I-am oferit un zâmbet liniștitor, punându-mi mâna peste a sa.

— Cred că am să ies puțin. Am nevoie de o gură de aer.

— Sunteți sigură?

— Da, o să-l iau pe Fenrys cu mine. Mulțumesc încă o dată! mi-a spus cu sinceritate-n glas, mângâindu-mi umărul.

Am schițat un mic zâmbet și am pornit către camera lui Makari, pe care mi-a indicat-o bunica Irma înainte să iasă. Mă oprisem pentru a-mi aduna cuvintele și curajul. Nu știam ce aveam să găsesc dincolo de ușă. Cu o oarecare ezitare am ciocănit scurt și am așteptat să primesc permisiunea de a intra. Mi-am încercat norocul pentru a doua oară și când liniștea a fost cea care mi-a răspuns, am decis să intru.