Makari

Capitolul 5

O secundă de neatenție mi-a trebuit ca să mă trezesc întinsă pe spate pe aleea asfaltată din curtea liceului, privind cerul plin de nori cenușii ce se întindea deasupra mea. Nu erau tocmai condițiile necesare pentru plajă. În primele secunde nici nu am realizat ceea ce s-a întâmplat, apoi creierul meu a început să recreeze cu pași mărunți fiecare moment, oprindu-se asupra celui în care m-am ciocnit accidental de cineva și am căzut ca secerată la pământ. Nici măcar junghiul ce-mi străpungea șira spinării nu-l băgăm în seamă, ocupată fiind de identificarea persoanei în fața căreia m-am făcut de râs.

Un cap blond a răsărit deodată în fața ochilor mei, înlocuind imaginea cerului cu două sfere albastre, îngrijorate și încărcate de oboseală, pe care încercau să o ascundă atât cât se putea. Buzele lui Rhys se mișcau, în încercarea de a comunica cu mine, dar eu nu puteam descifra niciun cuvânt pe care-l rostea, având senzația că aveam urechile înfundate.

— Nesryn! mi-am auzit numele într-un final, dar asta numai pentru că Rhys a ridicat tonul.

Mi-am simțit încheieturile mâinilor cuprinse de două palme reci, ceea ce mi-a adus un fior pe șira spinării, dat fiind faptul că senzația îmi era una vag cunoscută din cauza unei simple persoane. Mâinile lui Rhys m-au tras până am ajuns în șezut, întâlnind privirea agitată a prietenului meu.

— Nesryn, mă auzi? mi-a cuprins capul în palme, simțindu-i degetele cum i se presează de obrajii mei.

Eram atât de dezorientată încât nu știam ce să-i răspund. Simțeam o vâjâială în cap, privirea îmi era ușor tulbure, iar mușchii picioarelor îmi zvâcneau din cauza efortului fizic.

— Dansează păsărele în jurul capului meu?
am reușit să-mi forțez corzile vocale să treacă la treabă, ridicându-mi ochii către Rhys.

— Ești bine? mi-a ignorat cu dibăcie întrebarea, analizându-mi tacticos privirea nedumerită.

— Creierul meu tocmai ce a făcut un dublu salt pe spate, mi-am dus instinctiv mâna la tâmplă, aducând pe buzele blondului un zâmbet amuzat.

— Haide, m-a prins strâns de mâini, hopa sus!

M-a tras în sus și m-a stabilizat pe picioarele moi ca de gelatină, simțind mici furnicături în membre când tălpile mi s-au unit cu asfaltul. A dat dezaprobator din cap, făcându-mă să mă încrunt, în timp ce el a început să-mi scuture cu o singură mână hainele de pe mine, care erau pline de praf, în special blugii mei negri. Mi-am trecut palma liberă peste materialul bluzei, cealaltă mâna fiindu-mi ținută de a lui Rhys, pe post de sprijin. Bineînțeles că a ținut neapărat să verifice dacă mai eram întreagă, palpând grijuliu cu palma carnea.

— Nu am pierdut nimic, toate sunt la locul lor, am comentat, tușind de câteva ori, înainte ca Rhys să-și ațintească privirea asupra mea.

— Sigur ești bine?

— Puțin zdruncinată, dar sunt bine, am răspuns cu glas cât se poate de convingător, dându-mi din ochi șuvițele rebele de păr. Totuși, simt numai înțepături de ace în zona fundului, am murmurat, atingându-mi cu podul palmei partea superioară a fesei stângi.

— Vrei să verific? Să mă asigur că e-n regulă, nu de alta, s-a oferit cu un zâmbet ștrengar, dându-mi drumul la mână.

— Nu, mulțumesc, m-am ferit din calea lui, punându-mi în același timp palma pe pieptul său.

— Cum îți dorești, a ridicat distrat din umeri, înconjurându-și un braț în jurul meu.

— N-am nimic, Rhys, am încercat să-l asigur, însă modul în care mi se mișcau picioarele, de parcă călcam-n străchini l-a determinat să intensifice strânsoarea.