Makari

Capitolul 20

Cartea pe care a trântit-o Davina pe bancă, cu o bufnitură puternică ce a răsunat în întreaga sală, mi-a făcut inima să tresalte în piept. Mi-am scăpat până și pixul dintre degete, care a zburat peste bancă, aterizând fix în capul unei fete ce stătea la două locuri distanță de mine. M-am afundat în scaunul de lemn, stânjenită. Tipa s-a întors, cu o mână-n păr, aruncându-mi o privire urâtă. Mi-am cerut scuze din priviri, dar asta nu a determinat-o să-și schimbe expresia de pe chip sau să-mi înapoieze pixul.

Rhys a chicotit din dreapta mea, scuturându-și capul. Câteva șuvițe blonde i-au căzut pe frunte.

Speram să nu fi fost singurul pix pe care-l aveam în ghiozdan.

— Ah, urăsc zilele de luni! a mormăit indispusă bruneta din spatele nostru.

M-am uitat la Rhys, care-și dăduse a nu știu câta oară ochii peste cap pe ziua de astăzi, abținându-și un oftat. Nu era pentru prima dată când Davina rostea acele cuvinte. Am avut ocazia să le auzim pe tot parcursul drumului până la liceu.

— Vrei să nu te mai plângi atât? Mă doare capul, i-a reproșat plictisit Rhys, întorcându-se cu jumătate de corp către banca ei.

— Ia o pastilă, ce-mi spui mie? a atacat Davina și Rhys și-a rotit ochii, văzând că vorbele lui n-au fost băgate în seamă.

— Îți spun ție pentru că tu ești cea cu smiorcăieli în freză de la primele ore ale dimineții.

— Nu ești obligat să mă asculți. Pune-ți niște dopuri în urechi, i-a sugerat acidă.

— O să-ți bag eu dopurile alea în...

— Oh, Doamne! Vorbiți mai încet. Nu sunteți singuri, le-am atras atenția și Rhys a rămas cu buzele întredeschise, încruntându-se.

Davina și-a sucit gâtul în direcția indicată subtil de privirea mea, surprizând câțiva colegi care stăteau gură cască, ascultând fără nerușinare ce replici răutăcioase își aruncau cei de lângă mine. Ziceai că erau la spectacol. Bruneta le-a aruncat o privire urâtă, de parcă voia să le înfigă ceva-n ochi, determinându-i să se întoarcă repeziți, cu nasurile-n manuale.

— Unde ai zis că voiai să-mi bagi dopurile? a revenit Davina, fluturând din genele lungi și rimelate, care mă făceau să fiu invidioasă.

— Tu dă-mi-le că știu eu ce să fac, și-a fluturat degetele lungi în fața ei cu un rânjet malițios pe buze, care m-a făcut să-l privesc lung pe Rhys.

Chipul îi era la fel de palid, iar pungile de sub pleoapele inferioare ale ochilor de culoarea mării erau nelipsite. Totuși, scânteia ce-i juca în acel moment în ochi ascundea oboseala pe care o resimțea în oase și nopțile în care insomnia îl vizita.

— Fără recuzită nu poți sau ce? și-a arcuit bruneta o sprânceană, trecându-și limba dintr-un colț în altul al gurii.

Rhys a pufnit, ca și cum Davina nu știa despre ce vorbea. Privirea îmi oscila între figura provocatoare a Davinei și figura amuzată a lui Rhys. Comunicau prin priviri, iar eu mă simțeam ca a treia roată la căruță.

M-am întors cu spatele la ei și am căutat prin ghiozdan un alt pix, găsind în schimb un creion. Era bun și ăla, decât deloc. Mi-am sprijinit obrazul în căușul palmei și mi-am reluat activitatea de la care Davina m-a întrerupt. Am inceput să măzgălesc pe bucata de foaie ruptă de Rhys, dar nu am apucat să trasez nicio linie, căci atenția mi-a fost captată de cele două siluete ce și-au făcut apariția pe ușa laboratorului. Xian intrase în sală cu aceeași atitudine de Don juan și un rânjet în colțul gurii care făcea genunchii fetelor să tremure. Mi-a făcut cu ochiul când m-a zărit și a trecut pe lângă mine, atingându-mi cu vârful degetelor părul.