Makari

Capitolul 40

M-am trezit în creierii nopții cu o apăsare surdă în miezul pieptului care se accentua pe măsura ce inhalam aer. Mâinile tremurau ca varga, iar un gust amar mi-a invadat cavitatea bucală, forțându-mă să înghit în sec pentru a înfrânge senzația de greață.

Mâna a căutat cu disperare flaconul portocaliu pe care-l țineam, de obicei, pe noptieră și bătăile inimii s-au accelerat când nu l-am găsit. Am țâșnit imediat în picioare și cu noduri în gât m-am apucat să deschid sertarele haotic. Vederea-mi era redusă din cauza întunericului din cameră, razele palide ale lunii fiind singura mea sursă de lumină în acel moment. Degetele au dat de tubul mic și s-au înfășurat strâns în jurul lui, scoțându-l la iveală.

Cu degetele tremurânde am încercat să desfac capacul din plastic, însă agitația și palmele umede n-au făcut altceva decât să-mi îngreuneze situația. Nasul mă înțepa și știam prea bine ce însemna acel semnal. Am reușit să desfac flaconul și întregul conținut a zburat în aer, urmând ca pilulele să se lovească de podea asemenea unor gloanțe.

— Nu, nu, am murmurat cu vocea gâtuită și mi-am băgat mâinile-n păr.

M-am lăsat în genunchi pentru a aduna dezastrul creat. Privirea mi-a devenit încețoșată și nu mai distingeam clar ce era în jurul meu. Mâinile se mișcau, dar o făceau în zadar, fără niciun scop. Nodul din gât se mărea și mă aducea în pragul sufocării, motiv pentru care a trebuit să fac ceva până situația nu se înrăutățea. Mai că m-am târât până la ușa balconului și am deschis-o larg, strecurându-mi corpul traversat de valuri intermitente de căldură. Aerul nopții mi-a făcut pielea de găină și l-am lăsat să-mi pătrundă în plămâni, dar parcă nu era suficient.

Nu mi se putea întâmpla asta.

Instabilitatea din picioare m-a forțat să-mi încleștez degetele în fierul forjat al balustradei și să mă îndoi de trunchi, respirând sacadat. Mă dureau plămânii și nările începeau să mă usture din pricina agresivității cu care inspiram aerul rece. M-am lăsat pe vine și mi-am proptit fruntea de fierul ce-mi transmitea o senzație de răcorire.

— Nesryn?

Cred că acel glas era doar în imaginația mea. Mintea deja începuse să-mi joace feste. Nu mai gândeam limpede.

Aceeași voce mi-a pronunțat numele, de această dată mai prudent și hotărât, ca și cum încerca să mă convingă că nu era doar în capul meu.

Cu ochii împăienjeniți de lacrimi am deslușit silueta lui Makari ce stătea aplecată peste balustrada balconului său.

— Ce se întâmplă?

Am ridicat din umeri.

— Ce ai?

— Nu știu, am reușit să-i răspund, vocea mea prinzând o anume răgușeală.

Capul îmi vâjâia când mi-am lăsat privirea pe ghiveciul din colțul balconului. Sângele îmi gonea prin vene cu o presiune amețitoare. Strângeam cu atâta forță acel grilaj în mâini încât încheieturile mi se albiseră.

— Ai un atac de panică?

Îmi doream să-i răspund, dar limba mi se înnodase și buzele îmi erau lipite cu lipici. L-am auzit înjurând. Am strâns din ochi și mi-am lăsat tâmpla să se sprijine de fier, simțind junghiuri în zona pieptului.

— Respiră la dracu'! O să te sufoci! m-a îndemnat pe un ton plin de duritate, care mi-a făcut trupul să se cutremure.

Mi-am deschis gura și am tras aer adânc până cutia toracică s-a umflat, apoi a eliberat aerul treptat. Am schițat o grimasă la săgeata ce m-a lovit undeva în zona coastelor.