Makari

Capitolul 12

Mă uitam în gol de câteva minute bune, ascultând mai mult absentă ceea ce spunea Xian în legătură cu proiectul. Nu mă puteam concentra la ceea ce-mi povestea întrucât gândul meu zbura aiurea, la cine nu trebuia. Ce-i drept, îmi pierise orice chef de a mai vorbi cu cineva după întâlnirea cu Makari din bibliotecă.

— Hei, floricică! Mai ești pe aici?

I-am auzit glasul lui Xian, în timp ce își flutura mâna prin fața mea, în speranța că îmi va atrage atenția.

— Poți te rog să-mi spui pe nume? l-am rugat, revenind cu picioarele pe pământ și lăsând gândurile într-un colț al minții.

— Sigur, dulceață!

Mi-a zâmbit cu toți dinții și am oftat lung, sprijinindu-mi obrajii umflați cu aer în palme.

— Îmi e clar că n-ai auzit nimic din ce-am vorbit până acum și nici nu ai chef, așa că dă-i drumul. Spune ce ai, mi-a făcut semn cu mâna că puteam începe să vorbesc, iar el era pregătit să mă asculte.

— Îmi pare rău, Xian, am rostit cu o urmă de vinovăție, deoarece și-a bătut gura degeaba în ultimele cincisprezece minute.

— Ce-i cu tine? m-a întrebat preocupat și s-a apropiat cu scaunul de mine, privindu-mă cu o atenție, pe care nu o meritam. Trebuia să recunosc că eram surprinsă de grija lui față de mine.

— Nimic.

Răspunsul meu l-a făcut să pufnească și chiar a surâs, rezemându-se cu spatele de spătarul scaunului. Brațele le-a încrucișat la piept și a adoptat o poziție oarecum impunătoare, dându-mi de înțeles că nu avea să mă lase-n pace.

— Crezi că am față de prost? a întrebat și am deschis gura, dar m-a întrerupt. Nu-mi răspunde.

Buzele mi s-au strâns într-o linie dreaptă și am așteptat să continue pentru a vedea unde dorea să ajungă mai exact.

— Pe mine nu mă duci așa ușor cu zăhărelul, scumpo!

— E chiar atât de greu să-mi pronunți numele? am expirat sâcâită de alinturile pe care le folosea. Nesryn. Numele meu e Nesryn.

— Nesryn, a rostit gânditor, îngustându-și ochii. Nah, sună mai bine dulceață.

O migrenă își făcea deja simțită prezența. Nu-mi era de ajuns că Makari se juca cu mine cum avea el chef, căci exact asta făcea, acum Xian îmi testa rezistența nervilor.

— Spune-mi, ce gânduri nu-ți dau pace? a insistat, fiind ceva mai serios acum.

Cele legate de prietenul tău, am adăugat în minte.

— Ce te face să crezi că mă voi deschide în fața ta? am ridicat din sprâncene.

— De ce nu ai face-o?

— Pentru că ești un străin, i-am oferit un răspuns.

— Corect, a dat din cap, sorbind din cafeaua pe care și-a comandat-o. Dar pot să nu mai fiu un străin.

— În plus, nu am încredere în tine, am adăugat și a strâmbat nemulțumit din nas.

— Da, mi-am dat seama, a murmurat. Ai o problemă cu încrederea în oameni.

— Asta pentru că și-au bătut joc de ea când le-am încredințat-o, am afirmat cu un gust amar în gură.

— Trebuie să înveți să ai din nou încredere în oameni, Nesryn, m-a sfătuit cu căldură în glas, atingându-mi încheietura mâinii cu palma.