Makari

Capitolul 41

Loviturile curgeau ca picăturile de ploaie asupra sacului de box, făcându-l să se clatine puternic la fiecare pumn pe care-l încasa. Adrenalina îmi curgea arzătoare prin vene, iar senzația plăcută de usturime din brațele încordate mă determina să măresc ritmul loviturilor. Inima îmi pompa plină de energie.

Un mârâit gutural mi-a ieșit printre buzele încleștate de nervi, simțind sudoarea rece cum mi se scurgea pe tâmplele care pulsau. Am prins sacul între palme și mi-am sprijinit fruntea asudată de pielea zdrențuită, respirând alert de parcă aș fi luptat într-un ring. Diferența era că în acea luptă nu concuram cu adversarul, ci cu propria persoană.

— Dragule, nu crezi că ar trebui să o lași mai moale?

Am identificat glasul plin de blândețe al bunicii și mi-am ridicat capul, câteva șuvițe umede de păr căzând pe frunte. Stătea în cadranul ușii de la garaj, cu brațele adunate la piept, peste șorțul cu buline pătat cu făină.

— Înțeleg că vrei să elimini toată energia negativă, dar te rănești.

Mi-am privit articulațiile degetelor bandajate cu un material alb, pe care se distingeau câteva pete de culoare închisă.

— Sunt bine, bunico, am liniștit-o și m-am îndepărtat de sac, înșfăcând prospul aruncat pe capota mașinii.

— Dacă aș avea un bănuț pentru fiecare minciună cu acest ,,bine", aș fi pe un vas de croazieră acum.

Am zâmbit la replica ei plină de ironie.

— Niciodată nu-i prea târziu.

— E vorba de acea suspendare?

— Nu, mă doare-n..., m-am oprit din a duce propoziția la bun sfârșit pentru că știam că bunicii nu-i plăcea să înjur de față cu ea.

— Atunci? a insistat, trecând cu vedere tentativa mea de a vorbi nu tocmai frumos.

Cu prosopul înfășurat în jurul gâtului am privit-o pe ființa ce mă iubea mai mult decât propria mamă. Am șters cu un colț al prospului picăturile de transpirație ce-mi împodobeau fața și mi-am lins buzele, simțind gustul sărat pe limbă.

— Sunt doar obosit, atâta tot. N-am reușit să dorm prea mult azi noapte.

— Știu eu motivul pentru care n-ai dormit tu, mi-a dat replică și un zâmbet mândru i-a înflorit pe buze.

— Știi? am întrebat-o încruntat, oprindu-mă cu privirea asupra chipului ei.

— Mhm, a răspuns dând din cap în același timp. Nu ești singurul cu insomnii în unele nopți.

Știam de unde se trăgeau insomniile sale. De la moartea bunicului. De când îl descoperise fără suflare lângă ea, organismul îi intrase într-o stare de alertă și o împiedica în unele nopți să se odihnească corespunzător.

— Nu e mare lucru. Cred că oricine ar fi făcut asta în locul meu.

— Oh, dragule, nu oricine. Ceea ce ai făcut tu ar face doar cel care prețuiește acea persoană.

M-am abținut să o contrazic pentru că n-aveam reușită în fața argumentelor pe care mi le-ar fi servit din două mișcări. O fi bunica o femeie blândă și înțelegătoare, dar știe cum să influențeze oamenii cu ajutorul cuvintelor.

Am lăsat bucata de material să atârne pe umeri și m-am îndreptat către ea, cu pași malcomi. Mirosea a scorțișoară. Probabil că pregătea vreo rețetă de a ei.

— Merg să fac duș. Mă întorc în câteva minute, am anunțat-o și i-am atins umărul cu palma.

— Am vorbit cu Naida.