Makari

Capitolul 49

Mintea-mi era vraiște, iar domnul Ekman îmi zguduia și mai mult gândurile cu valul de informații. Turuia de ceva timp și părea nu avea să se oprească prea curând. Nu cred că era cineva atent. Poate doar Thea, care-l privea neîntrerupt, parcă prinsă de subiectul despre care tot îndruga profesorul. În rest, fiecare își vedea de treabă, cu telefon mobil sau discutând ultimele bârfe.

Mă uitam la locul liber din dreapta mea, unde ar fi trebuit să fie Rhys și mi se strângea inima în piept. Nu știam cât de repede s-ar fi întors să-l ocupe. Îmi era dor să-mi distragă atenția cu câte o glumă despre pantalonii de stofă ai profesorului, care erau călcați la dungă sau să-mi deseneze pe caiet câte o chestie doar ca să mă șicaneze. Nu tot timpul avea chef de glume, dar de cele mai multe ori făcea haz de necaz, cu scopul de a uita de boală.

Mi-am sprijinit obrazul în podul palmei și privirea mi-a fugit din acel loc, simțind cum tristețea își întindea ghearele spre mine pentru a mă cuprinde în brațele ei.

Mai că mi-a sărit inima din piept când l-am zărit pe domnul Ekman lângă banca mea. Mi-am ridicat privirea buimăcită spre bărbatul îmbrăcat la sacou. Și-a fixat ochelarii pe nas și am ridicat din sprâncene. Nu mai era nimeni în sală în afară de noi doi.

— Te-am văzut cam distrasă și îngândurată astăzi.

— Vă rog frumos să mă scuzați.

— Nu-mi fac griji în privința ta. Ești o elevă conștiinciosă și silitoare. Sunt sigur că ai avut un motiv bun.

Privirea mi-a plecat pe degetele cu care mă jucam.

— Voiam să-ți reamintesc de întâlnirea clubului de lectură.

Minunat!

Uitasem complet că m-am înscris la clubul de lectură din acest semestru. Numai chef de vorbit și stat la povești n-aveam. Nu eram singură în chestia asta. Am târât-o și pe Davina cu mine.

— Sigur. Vă mulțumesc!

Domnul Ekman mi-a oferit un zâmbet larg și s-a retras la catedră. M-am ridicat din bancă și mi-am strâns grăbită lucrurile. Le-am îndesat dezinteresată în ghiozdan și am aruncat bareta pe umăr, luându-mi la revedere de la profesor. Am zbughit-o nu alta pe ușă și mi-am scos telefonul din buzunarul gecii, tastându-i Davinei un mesaj rapid în care o anunțam de întâlnirea de la bibliotecă. Încă nu primisem niciun răspuns la ultimul mesaj pe care i l-am trimis lui Faline.

Adâncită în gânduri și cu nasul în telefon n-am băgat de seamă că nu eram singură pe hol, așa că nu m-am mirat când m-am ciocnit de cineva. Impactul cu străinul m-a catapultat câțiva pași înapoi, cu palma pe frunte.

— Dacă tot îți trimiți mesaje cu iubitul, măcar fii naibii atentă pe unde mergi!

Vorbele pline de răutate ale lui Zander mi-au ajuns la urechi și mi-am ridicat ochii către el.

— Îmi pare rău, am rostit grăbită și dornică de a scăpa de o viitoare conversație.

Bineînțeles că Zander nu m-a lăsat să trec, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Am vrut să-l ocolesc, dar mi-a imitat mișcările și s-a pus în fața cu acel zâmbet enervant.

— N-am niciun chef de jocurile tale astăzi, Zander. Te rog să te dai din calea mea, i-am comunicat cât se poate de liniștită.

— Se pare că cineva este cam prost dispusă în această zi, a afirmat sarcastic.

— E și asta o variantă. Acum poți să te dai, te rog?

— Să fie oare de vină Aksenov?

M-am abținut să nu-mi dau ochii peste cap și am făcut un pas în lateral, dar din nou mi-a tăiat calea. Și-a încrucișat brațele la piept, aruncându-mi o privire plină de superioritate. Mereu adopta acea postură pentru a mă face să mă simt inferioară, mică, nesemnificativă.