Makari

Capitolul 9

Smulsă din somn de o senzație teribilă de sufocare, cu mâinile strângând așternuturile patului și cu lacrimi alunecând vijelios pe obraji, m-am trezit cu o tresărire.

Trupul îmi tremura spasmotic scăldat în sudoare. Suspinele spărgeau liniștea în care era învăluit dormitorul, lovindu-se de ferestre și provocând un ecou ce-mi răsuna prelung în urechi. Inima îmi zvâcnea cu sălbăticie în piept, simțindu-mi sângele cum îmi bubuia în timpane.

M-am ridicat în capul oaselor cu mâna încleștată în materialul tricoului ce mi se lipise de piele, având impresia că o să mă sufoc. Simțeam cum transpirația îmi curgea șiroaie pe tâmple și pe șira spinării, iar șuvițele de păr mi s-au lipit de pielea umedă a gâtului. Respirația devenea din ce în ce mai accelerată și mai zgomotoasă. Mă chinuiam să trag aer în piept, dar ceva îmi bloca căile respiratorii.

Înlăturând pilota ce-mi acoperea jumătate din corp mi-am lipit tălpile de podeaua rece, transmițându-mi un fior în corpul încins. Amețită și cu mâna tremurândă am bâjbâit după deschizătoarea ferestrei, reușind să ies într-un final pe balcon, unde am fost întâmpinată de adierea vântului și lacrimile fine ale cerului.

Nici nu știam cât era ceasul, dar dacă era să mă iau după culoarea cerului și a norilor care încetul cu încetul se îndepărtau, abia se crăpa de ziua. M-am sprijinit cu mâinile de balustrada îngustă și am tras cu disperare aer în plămâni, încleștându-mi degetele în fierul tare. Parcă cu fiecare gură de aer pieptul îmi era săgetat de junghiuri.

Haide, Nesryn, liniștește-te, mi-am spus în gând. Mă scufundam inconștient în ape reci, fiind trasă în adâncuri întunecate de amintiri ce-mi bântuiau mintea.

Picăturile de ploaie îmi atingeau blând pielea încinsă și transpirată, oferindu-mi o senzație de răcoare. Ochii îmi erau încă tulburi și i-am păstrat închiși când mi-am înclinat capul pe spate, lăsându-mă alinată de ploaia domoală. O picătură s-a ciocnit de fruntea mea, prelungindu-se de-a lungul nasului și ajungând la buzele uscate. O altă picătură m-a lovit pe pleoapa ochiului stâng, alunecând asemenea unei lacrimi pe obraz. Au urmat și altele, dar le-am pierdut șirul.

Lacrimile ce se strecurau pe sub pleoape se uneau cu picăturile, care mângâiau chipul asemenea unor degete de bebeluș. Părul îmi era deja ud și se unduia pe gât și umeri din cauza ploii, dar nici că-mi păsa. Voiam doar să stau acolo, să-mi las sufletul să se elibereze, sperând că odată cu acei stropi toate fisurile nu vor mai exista și mintea-mi va fi limpide ca apa râului.

— S-a oprit apa și n-ai găsit altă soluție de a face duș?

Ochii mi s-au deschis alarmați și m-am dezmeticit din basmul meu, lipsit de orice vietate și răutate. Am făcut din instinct un pas înapoi, îndepărtându-mă de balustradă.
Îmbrăcat într-un tricou simplu, șifonat și pe alocuri ciupit alături de o pereche de pantaloni de trening negri, Makari se sprijinea cu umărul de cadranul ușii balconului. Între degete avea o țigară aprinsă, pe jumătate fumată a cărui fum se unduia în aer, făcându-mă să mă întreb de cât timp se afla acolo.

— Și totuși nu e prea devreme?

Mi-am ridicat privirea către el, ușor nedumerită de faptul că vorbea cu mine. Privirile ni s-au înlănțuit și ceva din acei ochi cenușii, inexpresivi, mi-a făcut stomacul să se strângă precum un burete.

Nu-l mai văzusem de la acel incident și sincer, nici nu-mi mai doream să mai dau ochii cu el. Mi-am promis în acea zi că nu aveam să-i mai ies în cale, așa că am încercat să-l evit. Nu că l-aș fi văzut prea des, dar în orice caz așa aveam de gând să procedez. M-au atins cam tare cuvintele lui. Mă făcea să mă simt de parcă aș fi un nimeni, o ființă lipsită de sens și inutilă. Nu era tocmai un sentiment prea plăcut.