》☆ Fantezie ☆《 》♡ Dragoste ♡《
Singura problemă care țopăia pe fiecare nerv al Zemorei Bloom, era practic ieșirea ei în societate. Crescută de mică în așa fel încât să devină o soție și o mamă model într-o bună zi, Zemora era exact opusul acesto...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Hei! strigă unchiul Henry, aproape făcându-mă să ratez un pas pe scările din lemn care urcau în pod. Ți-am zis să mă aștepți!
— Nu prea știu ce înseamnă „ți-am spus", mi-am înăbușit un chicot, fără să privesc în urmă spre el. Nu face parte din vocabularul meu!
Odată ajunsă în pod m-am întors pentru a sări în ajutorul Oliviei, care urcase în urma mea, râzând la rândul ei pe înfundate. Unchiul se afla la baza scărilor din lemn și își așeză pumnii în șolduri, prefăcându-se dezamăgit, deși știa foarte bine că nu putea sta supărat pe mine vreodată.
— Am impresia că am purtat aceași conversație cu mult timp în urmă! clătină el din cap spre mine. Și ai sfârșit cu brațul în ghips chiar și atunci!
— Ți-ai rupt mâna? întrebă Liv, cu chipul inundat de îngrijorare când se opri în fața mea.
— Aveam doisprezece ani! a fost tot ce am putut striga înapoi, mimându-mi propria supărare.
Rușinea acelei amintiri îmi coloră obrajii în cea mai enervantă nuanță de roz. Mama mea vitregă de pe vremea aceea ar spune că mi-am căutat-o cu lumânarea. Chiar avusesem doar doisprezece ani. Tatăl meu tocmai ce se recăsătorise, iar noua contesă a ordonat ca toate lucrurile mamei mele, vechea contesă, să fie duse în pod. Dacă nu i-ar fi păsat de gura lumii probabil le-ar fi aruncat pe toate la gunoi, — dacă nu le-ar fi oferit cameristelor—, dar din fericire a ales să le depoziteze în pod.
Printre lucrurile acelea se afla și păpușa din cânepă corșetată de bunica și pătura croșetată de mama, care-mi aparținea chiar de dinainte de naștere. La vremea respectivă n-am putut adormi fără ele, așa că m-am aventurat în podul casei, în mijlocul nopții când toată lumea dormea într-o încercare de a le recupera. Am trezit întregul conac cu strigătele mele îndurerate, după ce scara putredă și veche se rupse când să ajung la destinația dorită. Mâna mea ruptă m-a scăpat de orele de pian temporar, dar mi-a făcut viața un calvar din alte puncte de vedere.
Mi-a fost interzis să mai pun piciorul în pod, dar unchiului meu i se făcuse milă de mine și s-a strecurat o noapte mai târziu pentru a-mi recupera mult doritele lucruri. Odată ce aveam în mâini ce-mi doream, am uitat complet că exista un pod în casa noastră.
— Ador casa în care ai crescut, dragă verișoară, îmi mărturisi Liv, agățându-se de mâna mea, privind împreună ce se alese de podul casei mele după atâta amar de vreme.
Aerul era închis și aveam nevoie de o lumânare pentru a ne croi drum prin încăperea întunecată. Locul era plin de cearșafuri albe care acopereau piese de mobilă uitate. Eram doar eu, Liv și unchiul Henry aici. Nirvana se încăpățână și spuse că nu avea de gând să pună piciorul în asemenea loc întunecat și prăfuit, așa că unchiul Henry le-a găsit de lucru în curtea noastră, lăsându-i să exerseze trasul cu pușca. Încercasem să mă împotrivesc acestui fapt. Era cea mai stupidă activitate pe care puteau să o aleagă, iar pentru o clipă chiar am crezut că am reușit să-i conving până l-am auzit pe Cas șoptindu-i lui Luka: ,,așteptăm până pleacă Mora și după ieșim afară" și totul mi-a fost foarte clar. Aveam de gând să am o discuție cu bărbatul meu cât de curând despre asta, oricum.
