Doua saptamani

Capitolul 24

---------Colin's POV--------------

Urmatoarele ore au fost in ceata. Nu-mi aduc aminte decat eu alergand si ajungand la spital, apoi un coridor lung si alb, cu scaune albe lipite de perete si un doctor in halat spunandu-mi sa stau jos si sa ma linistesc.

Cum se astepta sa ma linistesc cand tocmai ce aflasem ce s-a intamplat cu parintii mei?

Oh, Doamne! Sper sa nu fie nimic grav. Nu mi-as putea imagina ce as face fara ei.

M-am asezat pe scaunul inconfortabil, tremurand si mi-am sprijinit coatele pe genunchi si fata in palme.

Am simtit pe cineva batandu-ma pe umar si mi-am ridicat privirea sa il vad pe Phil. Nici nu stiu cand a ajuns aici.

Mi-am inchis ochii, asteptand agitat niste vesti de la unul dintre doctori.

Ore mai tarziu, o asistenta bruneta, cu ochelari minuscului, foarte scunda si probabil de vreo 40 de ani, a venit spre noi tinand in mana niste fise.

- Colin Mitchell? vocea ei subtire a sunat pe holul gol al spitalului.

- Da? am zis eu slab, ridicandu-ma de pe scaun.

Am vazut-o pe femeie apropiindu-se de mine cu o expresie pe care nu am reusit sa o descifrez.

- Ce s-a intamplat? Sunt bine? Unde sunt? am navalit cu intrebari, dar asistenta doar a ridicat o mana si mi-a facut semn sa tac.

- Din pacate, nu putem spune prea multe detalii inca. Mama dumneavostra insa se afla inafara oricarui pericol si poti merge sa o vezi.

- Si tata? am intrebat eu simtind ghemul de spaima strangandu-mi stomacul si vazand expresia de pe fata asistentei transformandu-se intr-una de mila.

- Domnul Mitchell a fost accidentat mult mai grav si nu putem inca sa dam nicio informatie sigura. Il tinem sub observatie. Nu poti sa il vezi inca, din pacate, a zise a, dar n-am mai asculatat-o, vazandu-l pe Phil care parea si el destul de afectat de cuvintele ei, venind si incepand sa vorbeasca cu ea.

Eu am fugit imediat spre salonul unde am gasit-o pe mama intinsa in pat, cu fata in sus spre tavan.

Imediat ce mi-a simtit prezenta, si-a intors privirea spre mine si am putut sa-i vad umbrele intunecate de sub ochi si lacrimile de pe obraji.

Am mers si am imbratisat-o cat de usor am putut ca sa nu deranjez toate tuburile pe care le avea conectate si nici mana sau piciorul stang care erau rupte.

Nu stiu cat am stat asa, tacuti, cu mama plangand fara sunet, pana cand am inceput amandoi sa vorbim.

Ea sa imi povesteasca ce s-a intamplat, eu sa o ascult si ea sa imi spuna cat de mult mi-au simtit lipsa si cat de mult ma iubeste.

Am incercat sa o linistesc, dar stiu ca era imposibil. Nici eu nu puteam sa ma linistesc. Peste cateva minute, am adormit pe scaunul de langa patule ei, tinand-o strans de mana.

----------------------Julie's POV-----------

Mi-am deschis incet ochii, regretand imediat. Capul ma durea ingrozitor si aveam corpul intepenit pentru ca adormisem pe podea.

Am inspirat adanc, incercand sa ma ridic si mi-am tarat picioarele spre baie. Am facut un dus lung, incercand sa procesez tot ce s-a intamplat ieri si ce ar trebui sa se intamplea azi.

Nu vreau sa dau cu ochii de Colin. Nu inca.

Am lasat apa sa-mi alunece pe piele pentru inca un minut, apoi am inchis dusul, bajbaind dupa prosop si imediat ce l-am gasit, l-am infasurat in jurul corpului meu micut pasind afara din locul acela stramt si aburit.