Doua saptamani

Capitolul 14

 Oh, Doamne!!! Nu pot sa cred cat de multe lecturi cartea asta a putut face!!! Nici nu stiti cat de mult va iubesc pe fiecare in parte!!!!!!!!!!!!!!

Vedeam casele si copacii verzi cum se derulau in jurul meu si ochii patrunzatori ai lui Colin cum ma cercetau. Eram in drum spre parc. Locul meu preferat de pierdut vremea afara. Era mereu pustiu acolo. Nu intelegeam de ce. Leaganele si toboganele pareau ca zabovesc acolo de o vesnicie, fara ca cineva sa le foloseasca sau sa le inlocuiasca poate cu altele noi, moderne.

   Dar mie imi placeau, imi placea sa stau pe unul dintre leaganele acelea din lemn, a carui vopsea galbena fusese stearsa si razuita in urma anilor. Imi placea sa ma legan usor, vantul fin sa ma invaluie si in timp ce privesc in jur, sa simt parca povestile din trecut,  care s-au intamplat aici. Poate ca acum cateva decenii, in parcul acesta, un copil s-a dat pentru prima data in leagan sau poate ca un cuplu de tineri si-au adus aici primul lor copil, care acum e deja matur si poate are si el copii la randul lui.

  Atatea posibile amintiri...amintiri pe care le simt derulandu-se in fata mea, de fiecare data cand  varful picioarelor mele se desprind usor de la sol, apoi il ating din nou, stand in leaganul acela vechi.

  L-am vazut pe Colin asezandu-se in leaganul de langa al meu si ma asteptam sa il aud intrebandu-ma iritat de ce l-am adus aici.

- Locul e incredibil, l-am auzit in schimb zicand in timp ce ma privea.

  Eram surprinsa de ce spusese, de aceea ramasesem cu gura intredeschisa, holbandu-ma la el. S-a aplecat si mi-a ridicat barbia, gura mea inchizandu-se la loc. Mi-a zambit si a continuat:

- Si eu aveam un loc asemanator in Miami. Pe cat de luxos poate suna orasul, pe atat de misterios poate fi.

- Nici Beverly Hills nu suna prea modest.

- Adevarat, a zis el zambindu-mi, iar eu raspunzandu-i la fel.

- Stii...locuim de aproape o saptamana in aceeasi casa si..nu stiu nimic despre tine, i-am zis eu privindu-l neincrezatoare crezand ca ma crede o bagacioasa.

- Pai, pot sa-ti povestesc cate veca despre mine, dar trebuie sa imi promiti ceva, a zis el cu o privire jucausa.

    Zambea si ma privea lung, iar eu l-am intrebat din priviri ''Ce?''.

- Si tu trebuie sa imi povestesti despre tine. Eu spun doua lucruri despre mine, apoi urmezi tu cu doua lucruri despre tine.

- Ok, am zis eu ranjind.

- In primul rand, nu am frati sau surori si nici prieteni nu imi fac prea des.

- Da, dar esti atat de popular aici! i-am zis sincera si uluita in acelasi timp.

- Ntt! Ntt! a facut el in timp ce cu degetul aratator facea semnul de negare. Fara intrebari sau intreruperi. Tu urmezi.

  Am oftat, nestiind ce ar trebui sa spun despre mine. Eu ma priveam ca fiind o persoana plictisitoare si...

- Jules? l-am auzit pe Colin spunand in timp ce realizam ca ma holbam la pamantul negru de sub picioare.

- Aaa, da. Pai...nu sunt multe de zis. Parintii mei sunt divortati, iar eu am intampinat viata asta fara griji doar de cativa ani. Nu sunt prea buna la asta, am adaugat eu uitandu-ma la fosta groapa cu nisip, care zacea acum goala langa toboganul din fata mea.

- Ok, acum eu. M-am mutat de cateva ori in cei aproape saptesprezece ani, dar nu mi-a fost niciodata dor de orasul unde m-am nascut.

- Unde?

   M-a privit ca un profesor care ii atrage atentia pentru a doua oara elevului neascultator.

- M-am nascut in Chicago, a zis el dupa.