Doua saptamani

Capitolul 45

Am privit nelinistita acele ceasului care pareau nemiscate si i-am aruncat o privire Mayei care statea cu doar doua banci in fata mea si imi arunca din cand in cand o privire serioasa.

I-a simtit mana lui Colin strangand-o mai tare pe a mea in timp ce vocea profesorului se pierdea din ce in ce mai tare in fundal, iar gandurile mele se auzeau ca niste tunete in mintea mea.

Ieri, dupa ce Maya, Tim si Colin m-au convins ca nu trebuie sa renuntam, am reusit sa facem impreuna un plan.

Hotararea si determinarea de pe fetele lor aproape ca ma faceau sa imi dea iar lacrimile. Erau niste prieteni atat de buni...si daca planul nostru nu functioneaza, despartirea o sa doara inca si mai tare.

Am decis ieri ca azi sa mergem iar la domnul Newman, dar de data asta, impreuna. Am fost sceptica la inceput si inca mai simteam nesiguranta imbratisandu-ma ca o patura de matase.

O parte din mine striga de fericire ca am gasit o solutie, dar o alta parte imi spunea sa nu imi fac sperante prea mari.

De ce s-ar razgandi Newman doar pentru ca de data asta sunt mai multi oameni care ii cer asta? La urma urmei, tot niste copii sunteti in ochii lui.

- Nu te mai gandi, i-am auzit soapta lui Colin plutindu-mi pe la ureche si i-am simtit degetele impletindu-se mai strans printre ale mele.

Voiam sa ii spun ca e imposibil. Ca nu pot sa nu ma gandesc la asta, cand o sa schimbe atatea lucruri. Dar in schimb, i-am trimis un zambet micut si l-am privit in ochi.

Puteam sa citesc toate sentimentele pe care le simtea.

Speranta, tristete, iubire.

Stiam ca si el poate sa vada in ochii mei exact ce simteam.

L-am auzit oftand apoi am tresarit cand sunetul ultimului clopotel pe ziua aceea s-a imprastiat prin aer, facandu-ma sa ma stramb la volumul exagerat care imi ranea urechile.

M-am ridicat din banca, simtind deja prezenta altor doua persoane in spatele meu. Nu m-am intors pentru ca stiam deja ca erau Maya si Tim.

Mi-am strans cat de rapid am putut, lucrurile de pe banca, apoi i-am simtit bratul lui Colin in jurul meu tragandu-ma mai aproape de el, in timp ce Maya vorbea.

- E timpul sa mergem.

                                                                                    ***********

Sa gasim cu totii o scuza pentru parintii nostri legat de unde mergem dupa scoala de vom ajunge mai tarziu acasa, nu a fost greu.

Si poate ca in alte circumstante nu as fi fost de acord sa o mint pe mama, dar asta era o situatie de urgenta.

Pentru o secunda, am stat si m-am gandit la faptul ca poate daca ii spuneam adevarul, ea nu ar fi fost impotriva. Dar sansa aceea micuta ca ea sa ne impiedice a fost singurul lucru care m-a oprit sa ii spun unde mergem de fapt.

Am privit cladirea mare, ce parea parca facuta din sticla, din fata mea si n-am putut sa opresc sentimentul de neliniste sa imi apara in stomac.

Mi-am amintit tristetea pe care am simtit-o ieri, apoi frustrarea la cat de neputincioasa ma simtisem dupa.

Nu voiam sa mai simt asa ceva. Nu voi mai simti asa ceva.

Nu stiu daca au fost gandurile astea sau poate bratul lui Colin din jurul meu (puteau foarte bine sa fie ambele) care mi-a dat fix speranta si determinarea de care aveam nevoie.