Doua saptamani

Capitolul 39

Nu stiam ce i-a spus Colin mamei in legatura cu hainele lui ude si nici cum a reusit sa se usuce asa rapid, dar ce-i drept nici nu voiam sa aflu.

Mi-am ridicat privirea, care fusese fixata pana acum pe randurile din manualul de geografie, si mi-am plimbat rapid privirea prin clasa. Nu o vazusem azi deloc pe Erica si mai aveam trei ore pe ziua de azi. Nu voiam sa vorbesc cu ea, ci pur si simplu sa o salut, poate?

Sau doar sa trec pe langa ea pe coridor si sa ii zambesc.

Voiam sa fac ce n-am reusit sa fac in toti anii acestia de cand o cunosc.

Dar stiam ca existau sanse ca ea nici sa nu fi venit azi la scoala, tinand cont ca saptamana asta se muta. Tot ce stiu e ca zilele astea trebuia sa aiba detentie...

Am oftat mutandu-mi iar privirea, de data asta privind plictisita ceasul de pe peretele din fata mea.

Am auzit vocea profesoarei explicand ceva unuia dintre elevi si m-am trezit visand iar cu ochii deschisi la un anume baiat cu ochii asa de albastri, incat si cerul si oceanul la un loc ar putea sa fie invidiosi.

Nu stiu cat timp am visat cu privirea pierduta pe fereastra din stanga mea, dar nu mi-am dat seama cand clopotelul a sunat, abia cand am observat ca toata lumea se ridica din banci si isi strange lucrurile.

Mi-am scuturat usor capul, incercand sa imi aduc iar picioarele pe pamant. Nu ca as fi reusit.

Mi-am luat manualul de pe banca si l-am pus rapid in rucsacelul meu, apoi m-am indreptat spre iesirea din clasa, salutand-o de plecare pe doamna profesoara care mi-a returnat salutul cu un zambet micut.

L-am vazut pe Colin asteptandu-ma langa usa clasei, purtand zambetul lui dulce dintotdeauna si gropitele lui adorabile pe care le ador. Surasul lui s-a marit odata ce m-a vazut apropiindu-ma de el si nu puteam fi mai fericita.

Mi-a sarutat scurt obrazul, prinzandu-mi apoi mana in a lui si simplele lui gesturi m-au facut sa zambesc mai larg.

- Buna. Cum a fost ora?

Vocea lui m-a adus din nou la realitate si am dat din umeri ca raspuns, pentru ca sincer, nici nu imi aduc aminte mare lucru din ora.

- Cum a fost ora de arte? l-am intrebat si eu la randul meu, vazandu-l pe el luandu-mi rucsacul de pe umar ca sa il duca el.

Nu era foarte greu si as fi putut sa il car si eu, dar i-am zambit oricum in semn de multumire, asteptand in continuare sa imi rasounda la intrebarea de acum cateva secunde.

- A fost bine. Profa ne-a dat un proiect de final de an.

Am ridicat o spranceana la raspunsul lui, curioasa sa aflu mai multe. Vazandu-mi expresia, a continuat:

- A spus ca trebuie sa aducem sub forma de proiect, ceea ce ne inspira pe noi atunci cand facem arta.

Am zambit la raspunsul lui- chiar daca trebuie sa recunosc ca m-a bagat putin in ceata- si m-am oprit cand mi-am dat seama ca am ajuns la dulapul meu.

Colin mi-a inmanat rucsacul cu un zambet de-al lui si am facut schimbul necesar de caiete si carti, ca mai apoi sa il inchid si sa ne indreptam spre cantina.

- Si te-ai gandit la ceva? l-am intrebat eu referindu-ma la proiect.

Cand nu mi-a raspuns, mi-am ridicat privirea la el, doar ca sa il gasesc deja privindu-ma si zambindu-mi.

- Nu inca, dar ceva in glasul lui ma facea sa ma indoiesc de raspunsul lui.

Am ignorat senzatia odata ce am intrat in cantina.

Dupa ce mi-am pus un mar si o sticla de apa pe tava, vazand ca si Colin isi luase  mancare, am mers impreuna spre masa unde Tim si Maya deja se aflau.

- Doar atat o sa mananci? l-am auzit pe Colin intreband si cand m-am uitat, el privea nemultumit tava mea de mancare.

- Da, am mancat si acasa, i-am raspuns simplu, dar l-am vazut ca inca se uita la mine cu privirea aceea si nu m-am putut abtine sa nu oftez.

- Julie, din cate am inteles inca iei pastile, deci-

- Stai, cine ti-a zis asta? l-am intrerupt.

- Mama ta-

- Cand? l-am intrerupt eu iar, dar nu a avut timp sa raspunda, fiindca vocea Mayei s-a auzit in timp ce ne asezam la masa.

- Heey! a zis ea vesela.

- Terminam discutia mai tarziu, mi-a zis Colin serios, primind o privire confuza de la Maya careia i-am facut rapid semn sa ignore ce tocmai s-a intamplat.

A dat din umeri si urmatoarea jumatate de ora nu am facut decat sa vorbim, sa povestim si sa glumim.

Era dragut.

Simteam intr-un final ca apartin undeva.

Acolo, alaturi de prietenii mei si iubitul meu.

Mereu m-am intrebat cum se simte cand esti indragostit. Si acum cand eram cu adevarat, mi-am dat seama ca toti cei care spuneau ca nu poti sa descrii in cuvinte sentimentul, aveau dreptate. Nu poti.

E ca si cum ai incerca sa te uiti la soare si sa spui ce vezi. Nu poti, pentru ca tot ce vezi e lumina. Asta e dragostea pentru mine. Lumina.

Colin a devenit soarele, luna si stelele universului meu si acum lumea mea are numai lumina.

Fiecare simte dragostea in felul lui. Se simte diferit si totusi, e acelasi lucru.

L-am privit pe Colin zambind si razand la ceva ce  a spus Tim si nu m-am putut abtine sa nu zambesc si eu.

Ma intreb ce am facut sa il merit?

Mi-am plimbat privirea pe fata lui. Parul lui care arata mereu perfect si care era atat de moale, nasul lui micut, buzele acelea, gropitele, barbia, ochii...

Ar fi putut avea 1000 de defecte, dar mie tot perfect mi s-ar fi parut.

Am simtit-o pe Maya impingandu-mi usor umarul si cand m-am intors la ea, ranjea.

Am oftat, cu un mic zambet in coltul gurii.

Intr-un fel sau altul, fata asta o sa stie mereu la ce ma gandesc.

Am decis sa nu ma mai holbez chiar asa la Colin si mi-am mutat privirea prin cantina.

Fiecare masa avea grupul ei de prieteni si undeva in mijlocul cantinei, la cea mai mare masa dintre toate-si de altfel si cea mai galagioasa- erau toti sportivii si majoretele liceului razand si vorbind mult prea tare.

L-am vazut pe Tom vorbind cu unul dintre prietenii lui, in timp ce Emma era asezata pe genunchiul lui stang si vorbea vesela cu o alta fata de la masa.

Orice s-ar intampla, nu o sa ii inteleg niciodata pe ei.

Am simtit ceva cald pe genunchiul meu si cand mi-am ridicat privirea, am vazut mana larga a lui Colin, apoi ochii lui atintiti spre fata mea.

De cat timp statea acolo si ma privea?

Mi-a trimis un zambet care imi spunea E totul ok?

I-am zambit inapoi, pentru ca da, totul era bine.

Stiu, plictisitor, dar asta e, ultimele capitole...Mai suportati-ma putin