Doua saptamani

Capitolul 34

GATA EXAMENELE! YEY, VARA! Ok, o sa postez un capitol nou de fiecare data cand ultimul postat va face cel putin o mie de lecturi.

Oh si multumesc lui @Time207 pentru ca a vrut sa faca un trailer pentru carte! Si cine stie, poate o sa incerc sa fac si eu unul. ;)

Oricum, multumesc ca m-ati inteles si ca ati avut rabdare cu examenel astea si tuturor celor care au dat si ei examenele, sper ca v-ati descurcat!! <3

Am mormait iritata cand acelasi sunet enervant ma deranja pentru a treia oara in ultimul minut. Am oftat si am bajbait cu mana prin intuneric pana am dat de telefonul care se ratacise prin pat. Cand am aprins ecranul, am simtit cum lumina m-a orbit pentru o secunda, dar cand ochii s-au obisnut, m-am uitat mai intai la ceas si am ramas putin paralizata. Era 1:32. Dimineata. De ce mi-ar suna telefonul la ora asta? Dar cand m-am uitat si am vazut ca aveam trei mesaje de la Colin, am simtit cum farama de oboseala pe care se putea sa o fi avut mai devreme, dispare. Am apasat rapid pe ele.

Colin: Hey! Stiu ca dormi. Scuze.

Colin: Ok, probabil nu mai dormi acum pt ca te-am trezit.

Colin: Trebuie sa vorbesc cu tine.

M-am holbat la ultimul mesaj pentru aproape un minut intreg, pana mi-am adunat curajul sa ii raspund. Se pare ca mi-o luase inainte, pentru ca telefonul a scos alt sunet, dar de data asta era un apel. Am raspuns rapid, speriata ca zgomotul ar putea sa trezeasca din greseala pe cineva. Si asta era ultimul lucru de care aveam nevoie. Un alt motiv pentru ca mama si Phil sa fie suparati pe mine.

- Alo? am soptit sperand ca el sa auda la celalalt capat al firului.

- Julie? Oh, grozav, esti treaza! Ok, scuze ca te-am trezit, dar trebuie sa vorbesc cu tine.

- Um, ok...am ezitat din cauza ca era aproape 2 dimineata si as fi putut trezi pe oricine.

- Oh, nu, Julie. Nu prin telefon.

Puteam sa ii aud zambetul, daca asta are macar sens.M-am incruntat in intuneric, neintelegand ce vrea sa spuna.

- Coboara in fosta mea camera si deschide fereastra.

Si cu asta a inchis, lasandu-ma pe mine cu inima batandu-mi cu putere in piept. Am stat sa procesez cuvintele lui, apoi m-am grabit sa ies si sa ajung in ''fosta lui camera'', fara sa fac vreun zgomot.

Cand am deschis usa camerei, privirea mi-a cazut pe fereastra de langa pat, ale carei draperii nu erau trase si puteam sa il vad pe Colin privind in jur, probabil asteptandu-ma. Cand m-am dus in fata ferestrei, ochii lui au picat pe mine si chiar si in intuneric am putut sa ii vad zambetul de pe fata. Nu stiam daca sa il cert ca a venit in mijlocul noptii sa vorbim sau sa il imbratisez pentru ca inca ma simteam groaznic din cauza a ce s-a intamplat ieri.

Am decis sa ignor vocea rationala care imi spunea ca e o prostie din partea mea sa il las in casa la ora asta si imediat cum ambele lui picioare au ajuns pe podeaua camerei, am sarit si mi-am infasurat bratele in jurul gatului sau, luandu-l prin surprindere.Cand si-a dat seama ce se intampla, si-a strans bratele in jurul taliei mele, ridicandu-ma usor de la sol, caci probabil era putin inconfortabil pentru inaltimea lui sa se aplece atat pana ajunge la mine.

Cred ca am stat asa cinci minute lungi, pana cand mi-am dat seama ca ar trebui sa zicem ceva.

- Imi pare rau, Colin. Eu-

Si-a indepartat putin capul din parul meu, ca sa ma priveasca in ochi, atunci cand a vorbit.

- Pentru ce? ii puteam vedea incruntatura de pe fata cand a intrebat.De fapt in bezna aceea a noptii, ochii erau singurul detaliu al fetei pe care il puteam vedea.