Doua saptamani

Capitolul 43

Iubirea e cel mai mare mister al lumii.

Nu stii cand poate sa vina, cand sau daca pleaca vreodata si nu stii cum sa o descrii in cuvinte.

Iubirea ne face sa ne comportam diferit. Ne ia judecata si ne impinge sa facem tot ceea ce nici macar nu ne-am fi gandit vreodata.

Dar in acelasi timp, iubirea e ca un drog. Odata ce ii simti gustul, vrei mai mult si ai fi in stare sa faci orice doar ca sa te asiguri ca ramane.

Pe ea dadeam vina pentru faptul ca stateam pe trotuar, in mijlocul zilei si ma holbam la cladirea imensa de pe partea cealalta a drumului din care ieseau si intrau grabiti oameni ocupati, imbracati in haine formale, fiecare tinandu-si la ureche cu o mana telefonul si cu cealalta- fise sau mape care probabil erau mult mai importante decat pareau.

Vedeam oamenii trecand pe langa mine, nebagandu-ma in seama si am inghitit in sec.

Daca un lucru imi dadea fiori, acela erau cladirile inalte cu adulti importanti misunand si eu fiind nevoita sa intru si sa vorbesc cu ei.

Am respirat adanc, adunandu-mi tot curajul pe care il aveam, amintindu-mi de ce ma aflam acolo.

- Scumpo, trebuie sa plec, dar promit ca ma intorc pana diseara. Te descurci? am auzit vocea grabita a mamei vorbindu-mi in timp ce se incalta langa usa.

O priveam din capul scarilor dand din cap la tot ceea ce spunea, dar nu ii dadeam prea mare atentie. Asta pana cand a spus cuvintele Phil si munca si dintr-o data, am simtit ca inima imi bate mai tare.

- Seful lui Phil, domnul Newman, i-a spus lui Phil ca trebuie sa ii aduca niste acte pentru transferul de luna viitoare.

Mi-am mutat privirea in pamant, muscandu-mi obrazul pe interior, ca sa opresc orice lacrima sau suspin sa iasa, dar asta nu a oprit gandurile din a ma duce din nou la ziua de ieri si la privirea Mayei cand am mintit-o ca nu am nimic. Pana si Colin a observat ca ceva era in neregula cu mine, dar nu i-am spus nimic.

N-as fi vrut sa stric atmosfera cu vestile mele proastre, chiar daca stiam ca la un moment dat, tot va trebui sa le spun tuturor ca o sa ma mut.

- Scumpo? Julie? am tresarit mutandu-mi privirea pe cea usor ingrijorata a mamei.  Trebuie sa plec. Sigur o sa fii bine?

- Da, am zis cat de convingatoare am putut.

Cred ca a mai zis ceva inainte sa plece, dar mintea mea era deja in alt loc. N-am inteles unde a plecat sau de ce, tot ce am auzit au fost cuvintele despre domnul Newman si Phil.

Il cunoscusem odata pe seful lui tata la petrecerea de ziua lui Phil de acum doi ani. Parea genul de persoana increzatoare, care obtine mereu ce vrea. Tinand cont de resursele lui, nu sunt deloc surprinsa.

M-am holbat la peretele din fata mea, simtindu-mi cu fiecare clipa care trecea, respiratia devenindu-mi din ce in ce mai rapida.

Chiar daca am avut dubii la inceput legat de Beverly Hills, locul acesta chiar a devenit casa mea.

Cladirea asta probabil mult mai imensa fata de preferintele mele, a devenit caminul meu.

Mi-am facut o prietena adevarata.

Am gasit un baiat care ma iubeste si pe care il iubesc si eu.

Mi-am gasit locul.

Iubesc orasul asta.

O iubesc pe Maya.

Il iubesc pe Colin.

Si atunci de ce as renunta atat de repede la ceva la care am visat de cand eram mica?