Doua saptamani

Capitolul 27

        Weekend-ul a trecut mai repede decat ma asteptam. Totusi, a fost atat de...gol? Tot ce am facut a fost sa scriu, sa citesc, sa desenez, cateva vorbe cu mama, cateva cu Maya, apoi totul o lua de la capat pana cand am ajuns duminica dimineata sa nu mai am nici teme pe care sa le scriu, nici inspiratie sa desenz, nici starea potrivita sa citesc sau sa vorbesc.

   Am avut asa o senzatie neplacuta zilele astea in care el a lipsit. Nu l-am mai vazut de aproape o saptamana si oricat de mult incerc sa neg, ca sa nu sufar mai mult, imi lipseste.

 Nu pot sa nu ma gandesc daca si el imi simte lipsa.

Fetita egoista! Tatal lui e in spital si tu te gandesti daca el iti simte lipsa tie?

Am oftat, dand patura la o parte de pe mine.

Vocea mea launtrica are dreptate. Sunt egoista. De ce s-ar gandi la mine, cand tatal lui-

Stai! Nici macar nu am mai aflat ceva despre tatal lui. Macar e bine? S-a refacut? E inca in spital? Oh, Doamne, ce mi-as dori sa pot sa merg acolo si sa il intreb chiar eu pe Colin toate astea, dar nu pot.

Nu am curajul si nici nu cred ca ar parea...in regula. E familia lor si niciunul dintre parintii nostri nu stiu ca am fost..impreuna, deci cred ca ar parea nepotrivit sa merg si...

Super, acum ai inceput sa sporovaiesti fara sens.

Am oftat iar si m-am dat jos din pat. Weekend-ul asta, mintea mea a zburat si prin alte parti. La o anume blonda cu atitudine care nu a avut nimic mai bun de facut decat sa imi joace mie farse.

Doar gandul la Erica, m-a facut sa respir sacadat din cauza furiei. Nu pot sa cred ca a facut toate astea. De ce? Ce i-am facut eu vreodata de ma uraste asa de tare?

Pierduta in ganduri, nici nu mi-am dat seama ca deja coboram scarile, spre bucatarie. Legat de ''problema'' mea cu mancatul..pai nu prea s-a schimbat mare lucru. Nu am mai mancat o cina intreaga de cand Colin a plecat de la noi, iar in timpul zilei doar ciuguleam cate ceva.

Cred ca mama a observat ca ceva e in neregula si a incercat sa vorbeasca cu mine ieri, dar eu nu am vrut. Am incercat sa par convingatoare cand i-am spus ca totul e ok, dar nu stiu cat de mult m-a crezut.

Ca veni vorba de mama, unde e?

Bucataria era goala. Am verificat rapid si restul casei si nici urma de ea. Am intrat iar in bucatarie ca sa beau un pahar cu apa si am observat un bilet cazut pe podea. L-am ridicat si am dat cu ochii de scrisul de mana al mamei.

Buna dimineata, scumpo! A trebuit sa plec mai de dimineata undeva si nu am vrut sa te trezesc. Micul dejun e pe-

Mda si cam aici m-am oprit cu cititul.

Mi-am luat cheile si am plecat de acasa, incuind usa in urma mea.

Mi-am pus castile in urechi si am dat drumul la muzica, in timp ce ma indreptam spre liceu. Nu ma mai plimbasem de mult ascultand muzica si ce-i drept, imi lipsise.

Fredonam usor in timp ce picioarele ma purtau pe drumul mult prea bine stiut catre scoala si mi-am ridicat privirea spre cerul albastru, senin de deasupra mea. Nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la Colin.

Ieri, daca nimic nu s-ar fi intamplat cu parintii lui, ar fi fost ultima zi impreuna in aceeasi casa.

Pentru ca ieri, cele doua saptamani s-au sfarsit. Dar intr-un mod in care nu ma asteptam. Cu el lipsind.

Am inspirat adanc, concentrandu-ma pe copaceii ce se zareau in departare, pe marginea drumului.

De cand m-am trezit, am avut un sentiment ciudat in stomac. De parca ceva nu e in regula sau de parca ceva o sa se intample. Nu imi place. Il simt de parca ma mananca pe dinauntru si imi opreste respiratia.