Doua saptamani

Capitolul 42

Mi-am privit reflexia in oglinda din cabina de proba si am simtit un mic zambet infiripandu-se pe fata mea.

Rochia care mi-a atras atentia avea o culoare piersicie, pala, cu volanase dragute presarate pana la o palma si un pic deasupra genunchilor. Materialul era fin si placut la atingere. Nu avea bretele, iar in jurul taliei se afla o curelusa subtire cu o fundita aurie in fata.

Cand am vazut prima data rochia pe umeras, mi se parea putin prea mult, dar acum ca o aveam pe mine, aproape ca nu mai voiam sa  o dau jos!

- Julie? O ai pe tine? am auzit vocea Mayei de parte cealalta a usii cabinei de proba si am inspirat adanc pana sa ies afara din spatiul acela stramt, usor nesigura de ceea ce o sa creada prietena mea cea mai buna.

- Deci? am intrebat-o eu cu privirea pe volanasele rochiei.

Au fost zece secunde lungi, pana cand un chitait ascutit s-a auzit si mi-am ridicat speriata privirea la Maya care avea cel mai mare zambet pe fata.

- Julie, arati fantastic! Rochia e atat de...tu!

Si n-am putut sa o contrazic la asta.

Am mers sa platim rochia si treizeci de minte mai tarziu, eram pe drum spre casa. Drumul cu masina nu m-a ajutat prea tare si simteam iar ca alunec in lumea mea, pana cand am simtit mana micuta a Mayei pe umarul meu.

- Nu ai de gand sa imi zici prea curand ce ti s-a intamplat, asa-i? a zis ea cu un ton infrant, de parca stia deja raspunsul si sentimentul de vinovatie s-a intors.

Am vazut-o cum si-a intors pentru o secunda privirea de la drum, ca sa ma priveasca in ochi si chiar atunci s-a oprit la un semafor.

Am oftat lung, privindu-mi prietena cea mai buna atat de ingrijorata si m-am intrebat oare de unde am avut atat noroc sa o intalnesc? Apoi tristetea a revenit, cand mi-am dat seama ca peste cateva luni, nu o sa mai putem sa facem toate lucrurile astea impreuna.

Sigur, exista internet si telefon, dar ceva micut si marunt din sufletul meu imi soptea ca nu va mai fi niciodata la fel, daca eu voi pleca.

M-am uitat la ea, care ma privea rabdatoare, sa ii dau un raspuns si mi-am dat seama ca oricat de dureros ar fi, e mai bine sa ii spun acum decat mai tarziu.

Mi-am deschis gura ca sa las cuvintele sa iasa intr-un final, dar fix atunci semaforul s-a facut verde si Maya si-a intors iar privirea de la mine, spre sosea.

Am rasuflat usurata, dar ceva din mine imi spunea ca nu o va lasa balta, iar urmatoarele ei cuvinte, mi-au confirmat gandurile.

- O sa vorbim cand ajungem la tine acasa.

Si cu asta s-a dus si ''o sa astept pana o sa vrei sa imi spui''. Dar nu ma deranja. Stiam ca merita macar atat. Adevarul.

                                                                          ************

Cand am deschis usa de la intrare, am gasit casa goala si un bilet de la mama in care imi spunea ca o sa intarzie azi.

Am oftat si am mers in sus, pe scari spre camera me, cu Maya pe urmele mele. Puteai parca sa vezi tensiunea din aer.

Sau poate exageram eu din cauza emotiilor.

Imi simteam stomacul strans intr-un nod si incercam sa imi formulez o idee cat mai clara despre cum ar trebui sa ii spun ca o sa ma mut, dar se pare ca soarta statea iar in drum si ma impiedica sa dau glas gandurilor mele, caci in scaunul de la birou, cu un zambet cu gropite pe fata, statea Colin.

M-am oprit brusc in pragul usii, iar Maya, cand s-a uitat peste umar sa vada motivul momentului meu de soc, a trebuit sa isi inabuse un strigat.

- Ok, ok, va las. Dar, a accentuat ea cuvantul, indreptandu-si un deget catre mine, asta nu se termine aici si o sa imi spui in cele din urma ce s-a intamplat.

Ne-a salutat si aproape ca am vrut sa o opresc sa ma asigur ca nu e suparata pe mine, dar dupa vocea ei raspunzand la telefon si pronuntand cuvantul ''Tim'', mi-am dat seama ca o sa fie in regula deocamdata.

Mi-am intors privirea din locul unde statuse Maya acum cateva secunde, doar ca sa simt punga de cumparaturi desprinsa din mana si pusa langa birou, apoi mainile lui Colin strecurandu-se in jurul meu si dandu-mi un sarut pe frunte, care m-a facut sa imi inchid ochii pentru o secunda si sa rasuflu usurata. Toata ziua am fost asa stresata si prinsa in ganduri, iar prezenta lui era exact calmantul de care aveam nevoie in momentul acela.

Mi-am strans si eu bratele in jurul lui, infundandu-mi fata in pieptul lui cald si inhalandu-i mireasma dulceaga.

- Hey, mi-a soptit el cu fata ingropata in parul meu. Esti bine?

- Acum da, i-am soptit la loc, iar el si-a strans mai bine bratele in jurul meu.

Nu stiu cat am stat asa, imbratisati, in mijlocul camerei, dar atunci cand vocea lui s-a auzit iar, aproape ca am tresarit.

- Am o surpriza pentru tine.

Asta m-a facut sa imi ridic privirea confuza la el, sa il vad cu un zambet in coltul gurii si cu un licar in ochi care imi dadu fior pe spate.

- Vino.

Mi-a luat mana intr-a lui si m-a dus afara din camera. Am iesit pe usa din spatele casei, iar acolo el mi-a spus sa inchid ochii.

- Colin, nu inchid ochii, am zis eu serioasa.

- Oh, haide, te rog. N-o sa se intample nimic, promit. Ai incredere in mine.

Am oftat invinsa si mi-am inchis ochii, doar ca sa ii simt una dintre maini acoperindu-i si ea.

- Serios, Colin? am zis eu si n-am mai reusit sa imi stapanes zambetul din a-mi acapara chipul.

- Ce? a intrebat el inocent. Trebuie sa ma asigur ca nu trisezi.

Puteam sa ii aud zambetul din voce si am scos un ras scurt, pana cand mi-am dat seama ca ne-am oprit.

- Ok, esti gata? a intrebat el si am dat rapid din cap, pentru ca voiam sa aflu mai repede care era surpriza.

El si-a dat jos mana de la ochii mei, iar eu mi i-am deschis, doar ca sa ii largesc la ceea ce era in fata mea.

In curtea din spatele casei mele, Colin ridicase un cort si agatase luminite in jurul lui, care luminau ca niste licurici, acum in amurgul serii.

Am vazut inauntrul cortului un laptop si un cosulet cu mancare, am presupus.

- Umm...voiam sa avem o intalnire si..aa..nu eram sigur ce sa fac si am vorbit cu mama ta si a zis ca e de acord sa fac asta aici si...a..

M-am intors si l-am imbratisat, taindu-i discursul.

- Deci iti place?

- Mai e nevoie sa intrebi?

L-am privit cum zambeste si asta m-a facut sa zambesc si eu la fel de larg.

S-a aplecat si si-a presat buzele de ale mele pentru sase secunde (da, le-am numarat), apoi mi-a prins mana intr-a lui si m-a condus inauntru.

Am stat si am vorbit timp de trei ore. Ne-am uitat la un film si pentru prima data pe ziua aceea, am simtit ca zambetele nu sunt false.

Dupa intalnirea aceea, stiam ca trebuie sa le spun cat mai curand adevarul tuturor.

Dedic capitolul lui Hey_I-Love-You pentru ca ea a facut poza de la media. MERSII! LY

Am observat cat de usor mi-am pierdut cititorii. Scuze.

O sa postez cat mai des. Probabil o data la 3 zile sau ceva de genul, ca sa termin mai repede cartea.

Celor care inca o mai citesc, MULTUMESC CA ATI RAMAS! Va iubesc !