Doua saptamani

Capitolul 28

----------------Colin's POV------------------------

             Incercam sa inspir si sa expir. Inspir si expir. Ma simteam mai agitat ca niciodata.

Eram in biroul doctorului, cu mama langa mine, care parea la fel de nelinistita ca mine. Asteptam vestea despre tata. Mama s-a recuperat mult mai repede si a fost externata sambata, insa doctorii au spus ca starea lui tata e mult mai grava si nu cred ca il vor externa prea curand.

Sper doar ca starea lui sa se fi imbunatatit de ultima data si sa primim vesti bune.

Priveam absent peretii albi care ne inconjurau. Era un birou mare din lemn in fata noastra, cu un calculator si multe fise puse pe el si cu un scaun din piele neagra asezat in fata. In stanga era o biblioteca imensa cu tot felul de dosare inghesuite. Biblioteca se inalta pana aproape de tavan si era de-a lungul a tot peretele, iar in dreapta erau niste dulapuri albe, cu multe sertare incuiate.

Am tresarit cand am auzit usa cabinetului deschizandu-se, pe ea intrand un barbat inalt, brunet, cu fire albe din loc in loc, ce parea ca avea cu putin pana in 50 de ani.

- Buna ziua, a salutat dand mana cu mama.

L-am salutat si eu si dupa ce si mama i-a raspuns, i-am auzit vocea ei tremuranda zicand:

- Domnule Bay, spuneti-mi, e bine? O sa isi revina? Cum-

Doctorul a intrerupt-o ridicand o mana in aer.

- Doamna Mitchell, nu pot, din pacate, sa spun ca il putem externa.

Incepusem sa ma panichez, dar doctorul a observat si a continuat rapid:

- Insa, domnul Mitchell este intr-adevar in afara oricarui pericol si trebuie doar sa il tinem sub observatie pentru macar inca doua zile.

M-am incruntat in semn de confuzie.

- Dar la inceput ati spus ca starea lui e grava, vocea mea s-a auzit pentru prima data de cand doctorul Bay intrase in camera si cand si-a intors privirea spre mine, parea surprins ca eu vorbisem.

Nu voiam sa par ca nu ma bucur, dar pur si simplu nu intelegeam de ce si-au schimbat dintr-o data parerea.

- Intr-adevar, dar se pare ca am supraestimat simptomele pe care tatal tau le avea la inceput. Nu este nici pe departe la fel de rau pe cat credeam noi.

Am dat din cap. Pai macar asta era o veste buna. Mi-am intors capul spre mama si desi era tacuta, i se citea fericirea pe chip. Mi-am luat mana pe care o lasasem pana acum pe manerul scaunului si i-am prins-o pe a ei, simtind cum tremura. Mi-a zambit cald, apoi l-am auzit pe doctor:

- In regula, acum ma scuzati, insa am multa treaba de facut, a zis el ridicandu-se de la birou si indreptandu-se spre usa, deschizand-o si asteptandu-ne pe noi sa ne ridicam si sa iesim.

Am facut asta si pana sa iesim, l-am auzit urandu-ne ''o zi buna'', apoi usa alba s-a inchis, lasandu-ne pe mama si pe mine zambind.

Am imbratisat-o si pentru prima data in ultimele zile, puteam sa fiu fericit. Ei bine, mai trebuie sa asteptam doua zile, dar am speranta ca nu se va intampla nimc rau si ca ne vom putea intoarce intr-un final acasa.

Iar eu o sa o pot vedea iar pe Julie. In primele zile cat am stat aici, gandul la ea a fost singurul lucru care ma  linistea cu adevarat. Ma simteam egoist ca ma gandeam la ea, cand parintii mei treceau prin asta, dar cred ca altfel, nu as fi rezistat.

Mi-e atat de dor de ea. Sa o pot tine in brate si sa o sarut.

Zilele astea la distanta m-au facut sa realizez cat de mult tin la ea.

Acum, sper ca tata sa fie externat curand si sa putem pleca acasa cu totii, iar eu sa o pot revedea pe mica mea Julie. Ar fi cadoul perfect.

Cu tot stresul din ultima vreme, uitasem ca sambata e ziua mea, pana sa imi reaminteasca mama ieri. Nu ma interesa prea tare. Niciodata nu am facut mare tam-tam legat de aniversarile mele, dar anul asta vreau sa fie diferit.

Daca totul iese bine, anul asta chiar am motive sa sarbatoresc.

--------------------Julie's POV----------------------

Simteam o durere ingrozitoare de cap si mi-am deschis cu greu ochii, regretand si inchizandu-mi-i la loc imediat din cauza luminii sacaitoare de deasupra.

Am mai incercat inca o data si dupa ce vederea mea s-a obisnuit cu lumina din incapere, mi-am dat seama ca nu eram in camera mea.

Am vazut-o pe mama adormita pe un scaun langa patul pe care eram asezata si cand mi-am ridicat privirea, m-am uitat la ceasul agatat de perete sa vad ora. Era aproape 3 dimineata.

Nu-mi aduceam aminte ce se intamplase. Ceva legat de Erica si cu mine si ca ne certasem pentru ca ii descoperisem ''farsa''. Apoi am fugit din liceu, iar dupa totul devine negru. Am incercat sa ma concentrez sa imi aduc aminte daca s-a mai intamplat ceva dupa, dar deja ma durea prea tare capul si am lasat-o balta.

Mi-am dat seama ca sunt in spital, dar de ce am fost adusa aici?

Am incercat sa ma ridic, dar pana sa apuc sa imi misc picioarele amortite de pe pat, i-am vazut ochii mamei deschizandu-se brusc si urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ea care a fugit spre mine si m-a imbratisat strans la piept.

- Oh, Julianne, puiul meu, m-ai speriat atat de tare, soptea ea in timp ce imi mangaia parul incalcit de pe cap.

Mi-a dat imediat un pahar cu apa si dupa ce am simtit arsura din gat diminuandu-se, am inspirat adanc, apoi am spus;

- M-mama? Ce caut aici? vocea mea care parca tremura s-a auzit.

- Oh, scumpo, nu-ti amintesti? Ai lesinat ieri la scoala si unul dintre profesori a sunat ambulanta. Doamne, cand am aflat, Phil si cu mine ne-am grabit imediat la spital. Doctorul a spus ca organismul tau era slabit din cauza stresului si a alimentatiei nepotrivite.

Pai, ar avea logica.

- Scumpo, a inspirat adanc si am vazut cum privirea ii sclipea din cauza lacrimilor ce amenintau sa cada.

Nu am lasat-o sa termine si am imbratisat-o inca o data strans, apoi cu inca o privire, a plecat, spunand ca merge sa il cheme pe Phil.

 A plecat pana sa pot sa o opresc sa ii spun ca ar trebui sa il lase sa se odihneasca.

In cateva minute, Phil a intrat pe usa si a venit sa ma imbratisese.

- Pustoaico, ne-ai speriat rau de tot, a zis el cand ne-am desprins din imbratisare, am reusit sa schitez un zambet.

- Doctorul o sa vina dimineata sa te verifice si apoi o sa putem pleca acasa, a zis mama asezandu-se pe scaunul de mai devreme. Am vorbit cu Maya si a spus ca vrea sa vina maine sa te vada cand ajungi acasa.

Am dat din cap, simtindu-ma dintr-o data extenuata.

- Culca-te, scumpo, ai nevoie de odihna. Vorbim de dimineata! Noapte buna! a zis mama sarutandu-ma pe frunte, apoi a umat Phil.

Stiam ca de dimineata o sa urmeze un discurs lung si multe critici din partea mamei.

 Dar mai e pana dimineata. Le-am urat si eu noapte buna, apoi au plecat,  lasandu-ma singura in intuneric.

 HEEY! Asta a fost capitolul. Cum am spus si data trecuta, nu o sa mai pot posta decat dupa 11 aprilie din cauza olimpiadei, DAR in capitolul urmator, Colin si Julie o sa se reintalneascaaa! Yey! Ok, nu ma urati!