Doua saptamani

Capitolul 33

14 aprilie 2015

Draga Colin,

Nu stiu de ce o sa iti spun toate astea asa. Presupun ca nu o sa am vreodata curajul sa iti marturisesc toate astea in fata.

Cand te-am intalnit prima data, stiam ca intr-un fel, ceva se va schimba. Si nu am gresit. Ceva chiar s-a schimbat. Totul de fapt e diferit acum. Ai reusit sa ma schimbi, iar eu nici nu mi-am dat seama. Inainte de tine, credeam ca viata e pur si simplu o schita in creion. Frumoasa, dar atat. Tu esti culoarea din desenul meu. Multumesc.

M-ai ajutat sa imi dau seama ca nu trebuie intotdeauna sa tac si sa trec neobservata. Sigur ca inca sunt retinuta cu privire la interactionatul cu ceilalti si probabil ca nu imi va placea niciodata sa am reflectorul asupra mea. Dar e ok. Imi place si in spatele cortinei.

Probabil ca in momentul asta zambesti, dar esti confuz de ce iti scriu toate astea, tocmai acum. Nu am un motiv anume. Aveam nevoie sa imi eliberez gandurile si prin desen nu ar fi fost de ajuns.

Am scris tocmai azi pentru ca stiu ca azi te-am dezamagit. Nu te-am ascultat cand mi-ai spus sa o ignor pe Erica si s-a ajuns la ceva mult mai grav.

Voiam doar sa stii ca imi pare rau. Exagerez probabil scriindu-ti o scrisoare despre asta, avand in vedere ca nu a fost chiar o cearta.

Dar scrisoarea nu e doar despre asta si simt ca ar trebui sa imi cer scuze la nesfarsit doar pentru ca nu imi place sa stiu ca eu sunt vinovata ca zambetul acela superb a disparut de pe chipul tau. Putea fi chiar si pentru o secunda si tot ar fi fost prea mult, cand stiu ca tu esti cel care ma face sa zambesc mereu. Zambetul tau e contagios si ador cand razi, iar ochii tai sclipesc asa tare. Doamne, iubesc ochii tai! As putea sa ii privesc in continuu. Sunt cel mai frumos paradis.

Ti-au luat doua saptamani sa ma faci sa te vreau sa te vad zambind mereu.

Nu stiu daca vei ramane in viata mea inca o saptamana, inca o luna, inca un an sau nu vei pleca niciodata, dar sunt sigura de un lucru: ca nu as putea sa te mai uit nici daca as incerca. Ti-ai gravat numele in inima mea si nu o sa il pot sterge vreodata de acolo. Nu stiu daca vei pleca intr-o zi. Daca un lucru stiu, e ca viata e imprevizibila si orice se poate intampla. Stiu si ca de fiecare data cand as privi cerul sau marea, m-as gandi la tine.

Vei avea mereu si pentru totdeauna particica aceea din mine.

Cu asta am spus totul, dar se simte ca si cum nici n-am inceput.

Orice va dori viitorul, te rog, nu ma uita.

A ta Julie.

Am lasat pixul jos si m-am holbat cinci minute lungi la foile de hartie din fata mea. Nu stiam de unde au venit toate cuvintele acelea si nici nu stiam ca le simt.

Am impaturit cu grija scrisoarea si am pus-o in sertar, inca nesigura daca ar trebui sau nu sa i-o arat. Mi-am lasat mainile pe langa corp, deabea acum observand ca tremurau.

Am inspirat adanc si am scos iar scrisoarea din sertar, simtind nevoia sa o recitesc ca pe o tema de la scoala de care voiam sa fiu sigura ca e perfecta. Mi-am muscat buza, in timp ce treceam peste randuri, nevenindu-mi sa cred ca eu le-am scris. Si am fost sincera cu fiecare dintre ele. Nu mi-am dat seama cat de multa nevoie aveam sa imi astern tot ceea ce simt pe hartie. Ma simteam mai libera, dar nu in totalitate.

Ca si cum scrisoarea m-a ajutat, dar nu a fost destul. Am nevoie sa ii spun toate astea in fata. Am privit iar scrisoarea si am inceput sa imi musc din nou buza.

Nu. Nu pot sa o fac. Pur si simplu nu as putea face fata unei respingeri. Stiu ca Colin nu e genul care mi-ar rade in fata si mi-ar spune ca sunt proastra crezand toate astea, dar asta nu inseamna ca nu ar gasi o cale sa mi-o spuna fara sa ma raneasca. Am impaturit iar scrisoarea si am aruncat-o in sertar. Julie de anul trecut nici nu s-ar fi gandit la optiunea de a si da scrisoarea, deci presupun ca e si asta un progres.

Am simtit nevoia sa scot iar scrisoarea, dar in schimb am inceput sa o recit in minte.

M-am oprit brusc.

De ce simt arsura asta de fiecare data cand ma gandesc la scrisoare si apoi la el?

M-am indragostit de Colin Mitchell.

M-am ridicat de la birou simtindu-ma dintr-o data epuizata.

Nu stiu daca e de la toate revelatiile astea sau pur si simplu din cauza zilei de azi, dar m-am pus in pat, inchizandu-mi ochii si predandu-ma intunericului.

Scurt, stiu dar saptaman viitoare termin clasa a 8-a, am banchetul, apoi o saptamana libera si apoi examenul. :((( Aaah! Mor de frica! Nu stiu daca o sa pot sa postez in saptamana aia libera pt ca as fi vrut sa o folosesc ca sa mai repet, dar promit ca dupa examen sunt doar a voastra!

Si ACUM, alte probleme...cat de lunga vreti sa fac cartea? Adica as putea sa mai fac pana pe la cap 40, 40 si ceva dar nu vreau sa o lungesc fara rost.

Ah si, stie cineva cum se face un trailer? Mi-ar placea ca Doua Saptamani sa aiba unul. ^^ Trimiteti-mi mesaj, daca stiti.

Mersi! Va iubesc!! <3