Un cer de întuneric,
Un aer de întuneric,
Un munte de întuneric și apoi
un întuneric întreg,
plin de întuneric.
Astăzi, pașii se numără după note muzicale,
Un pas – un Re major;
Alt pas – un La major;
Un pas mic, pe marginea trotuarului – Si bemol…
Ochii au nume de timpan,
miroase atât de tare a nevăzut
că ne oprim, precauți, la margine de globi oculari,
ne ținem echilibrul cu limba lipită de cerul gurii
silabisim,
cu vârfurile degetelor,
obiectele care se chircesc, speriate,
la picioarele noastre, la pieptul nostru, pe umerii noștri…
Nu mai există Dreapta!
Nici Stânga!
La stââââânga!
Lasă-ne-n pace!
Putem dansa după muzica întunericului…
Privitul în ochi s-a mutat în podul palmei,
S-a inventat
Dragostea la prima atingere,
Culorile mai au doar nume și miros.
Casele nu mai au pereți:
De ale cui priviri să ne ascundă?
Casele nu mai au acoperiș:
De care cer să ne ferim
Când Cer e peste tot?
Cerul e Cer,
Apa e Cer,
Eu sunt Cer,
Tu ești Cer,
El/Ea sunt Cer…
TOTUL este CER
iar lumina este doar o poveste veche,
cu zmei și Feți Frumoși și Ilene Cosânzene!
S-au stins luminile în Paradis…
Suntem blocați aici,
în sosul uniform
în care fierbem incert și încercăm,
pentru ultima oară,
să visăm anti-întuneric…
Pisicile râd… Ele văd! Văăăăăăăăăăd…
Văd dincolo de întuneric…
A venit vremea pisicilor
iar noi suntem acoperișurile pe care se cațără…
Discul negru al Lunii
poate fi fericit!
Niciun câine nu se va mai lua de piept cu Luna!
Se mai aude un singur ceas…
l-a întors cineva înainte de întuneric…
Cât e ceasul?
După tic-tac? târziu…
După tic-tac? devreme…
După tic-tac…
