Sufletul mi-e o mansardă
Unde-n fiecare noapte,
Fără un motiv anume
Dar luând în serios
Misiunea sa meschină
De-a-mi cutremura auzul,
Moare în acorduri sumbre
Un pian întors pe dos.
Prin obloane mâzgălite
Cu mesaje scurte, reci,
Gândul meu privește-afară,
Caută
Cu disperare,
Vremea pântecelor seci,
Se arunc-aproape-n gol,
Se rotește,
Se descalță,
Și privește-n cheia Sol,
Lumea ce-i îngheață-n față
Simfonii în fundul gol.
Într-un colț al încăperii,
Sub un felinar stupid,
Chicotind,
Scuipând aiurea,
Stă nebunul care-odată
Locuia pe-acoperiș,
Urla cerului blesteme
Și-apoi cobora în stradă,
Dând murdar dintr-o aripă,
Pe burlane, pe furiș.
Sufletul mi-e cam atât!
Invizibil și urât!
