Ascultă tu, femeie,
Pendulele cum bat!
Respiră-le cadența,
Refuză-le când mor
În paturi verticale,
Plângând a miez de noapte...
Ascultă-le, femeie!
Ascultă-le cum dor!
Adună-mă, femeie,
De prin grădini uitate
În care curcubee
Zac, triste, la uscat
Și unde, din greșeală,
Sau poate-așa-i povestea,
Scriu pe obraji de fructe,
Stau cocoțat pe frunze,
Scrutez cu ochii cerul
În care m-am uitat.
Denunță-mă, femeie,
Armatelor de zile
Care se scurg, nebune,
De-atâtea, stinse, veacuri!
Și iartă tu, femeie,
Bolnavul de nesomn,
Care în umblet capiu
Greșește des cărarea,
Călcând, nătâng, pe lacuri,
Schimbându-se-n neom...
Ascultă, tu, femeie...
Ascultă-mă și taci!
Mi-e gândul ploaie rece,
Căzută nepermis.
Adună-mă, femeie,
Cum numai tu o faci!
Denunță-mă, femeie!
Și iartă tot ce-am zis!
