Sper că ultima mea scrisoare n-a ajuns...
Mai sper că ți-ai schimbat, cumva, adresa,
Că am să-ncurc poștașii toți,
Toți porumbeii,
Un șoim
Și două - trei vecine curioase,
Când am să las acest Post Scriptum netrimis,
Uitat în fața ușii, la intrare,
Pe pragul plin de praf și ruginit,
Și am să trec prin fiecare birt,
Să beau doar vinuri vechi și oțetite,
Să-mi încleșteze dinții a mușcare,
Iar buzele să mi se strângă-a nesărut,
Când m-or târî afară cârciumarii,
Și-or da cu tot cu mine de pământ.
Dacă, cumva, mai treci pe strada asta,
Verifică, te rog, pe pragul rece,
Să nu cumva să uit,
Să rătăcesc,
Să pierd
Sau să îmi scape vreun bilet,
Care ți-ar da motiv să crezi că poți veni,
Că poți suna din clopoțelul ruginit,
Că ai putea intra ca altă dată,
Că te-ar mai recunoaște scara veche
Sau vreun fotoliu,
Sau vreun bust din lemn,
Că ceașca ta de ceai e pregătită,
Că lângă scrumieră sunt țigări,
Că poate am făcut cafeaua cum îți place,
Sau poate-ai să auzi aceiași pași
Împiedicați, și poate-același glas,
Rugându-te, sau poate înjurând
Ca-n ziua categoricei plecări.
Se schimbă numele de străzi prin cartier,
Adresele se vor juca la loterie,
Doar câinii, amețiți de gălăgie,
Fraternizează interzis cu toți străinii,
Adoptă oase îngropate preventiv,
Învață de la mâțe salturi grele,
Executate-n mod definitiv.
