Se înserează pentru-a nu știu câta oară,
Potecile îmi suflă greu sub pași,
Tot cerul ăsta gri o să mă doară
De împrejururile-n care mă tot lași.
Se înserează pentru-a nu știu câta oară,
De trecători cu măștile lor triste
Cu care curg, în rece caravană,
Pe străzile pustii și egoiste.
Se înserează pentru-a nu știu câta oară,
Și-n câte-o casă, ca într-un blestem,
Se tot aprinde câte-o lampă chioară,
Pe câte-un început de requiem...
Se înserează pentru-a nu știu câta oară,
Și pentru-a nu știu câta oară va fi noapte...
Azi nicio vorbă n-are să mă doară,
Și niciun miez de noapte nu va bate...