Și iar îmi strigi că ție nu ți-e soare
Și norii tăi nu's nori cum sunt ai mei,
Că nu știu să calc iarba în picioare,
Că nu mai știu ce-ai fi putut să vrei,
Și iar te superi că, din întâmplare,
Pierzându-te pe brațe de ciment,
Nu te sărut pe după felinare
Și nu îți mai recit ca un dement,
Și iar îmi taci, strângând ușor din buze,
Și parcă-ți vine cheful să mă cerți,
Și iar mă-njuri de mamă și de muze
Și mă iubești apoi, ca să mă ierți.
