Am fost un copac tânăr și vânjos,
Purtând pe ramurile-mi brațe, infinitul.
Creșteam nebun și înfloream frumos,
Rodeam oricând, sorbeam prin tălpi pământul.
Am fost un pisc de munte, piatră seacă,
Dar am stors norii și-am născut izvoare.
Nu era munte care să mă-ntreacă,
Nici înălțimi să-mi pară-amețitoare.
Am fost un hău și mi-am turnat ocean,
M-am înspumat și-am inventat furtună.
Dar iar îmi bate Soarele în geam,
Să mă trezesc din lumea mea nebună.
Am fost ocean, și munte, și copac,
Și-am fost chiar Universul meu nebun,
În care cad într-una și mă scap,
Visând în feluri care nu se spun.
