Să am, de-odată, numai zile triste
Și nopți, de-odată, pline de nesomn?
Să-mi umple cerul numai stele stinse
Și să devin de-odat' din om, neom?
Să-mi ningă cerul numai cu cenușă
Iar ochii să-mi sclipească a nebun?
Să nu mă mai închidă nicio ușă?
S-adorm în feluri care nu se spun?
Să nu-mi mai bată-n ceasuri, niciodată,
Un miez de noapte, ca de-atâtea ori?
Să nu se mai învârtă nicio roată?
Nici ziua să nu mai înceapă-n zori?
Să-mi fie sufletul, de-odat', un fel de urlet
Iar carnea, rană fără pic de leac?
Să îmi înghețe tălpile a umblet
Și fiecare ceas să-mi fie veac?
Să-mi fie asta, în vreun fel, o soartă,
Dacă te-ai hotărî să nu-mi mai fii?
Să mă închid în vreo pendulă spartă?
Să-ngheț, ne-ntors, secunda-n care-mi vii?
