Știu că din când în când ți-aduci aminte...
te văd foșnind o frunză-a nimănui,
te simt plouând,
bătând în geam, grăbită,
fugind prin parcul gol, printre statui,
plimbându-te din nou, nehotărâtă,
călcând tiptil ca-ntr-o poveste gri,
îți bei cafeaua neagră pe-o terasă,
faci piruete triste, pe-un călcâi,
te bucuri că, sub ploaie, nu se vede,
cum plângi pentru că azi îți amintești,
și-atunci te-ntinzi pe brațele de piatră
ale poetului pe care îl iubești...
Știu că din când în când visezi să uiți,
să nu mai plouă doar pentru că-ai vrea,
să calci indiferentă peste frunze,
să nu mai faci o singură cafea,
Știu că, din când în când, ar fi mai bine...
Știu că, din când în când, n-ar mai durea...
