Ai darul ăla neobișnuit
De-a-mi umple perna cu un fel de șoapte
Ce mă țin treaz, chiar dacă-s adormit,
De-a-mi umple noaptea cu alt fel de noapte...
Aș vrea să te urăsc, fără motiv,
Și-aș vrea să mi te iert într-o secundă...
Aș vrea să te iubesc definitiv
Și să te mint că nu, chiar de mi-e ciudă...
Ai felul tău de-a-mi spune să nu dorm,
Chiar dacă aș fi vrut să dorm cu tine!
Ai tu ceva ce parcă nu-i de om,
Ceva cu care faci orice din mine!
Ai darul ăla neobișnuit
De-a face-o zi să țină cât o ține...
Mă faci să simt că-s cel mai neiubit,
Chiar dacă-apoi mi-e dor, de mor, de tine!
