Mi-a-nnebunit țărâna
De-atâta dor de tine,
Că nu mă mai încumet
Să mă privesc de sus,
Iar tâmpla mea, nebuna,
S-a refuzat din mine
Când, abătut din umblet,
Mă reîntorc, supus...
Mi s-a uscat tot vinul
Pe buze de pahare
Ce-am răsturnat odată,
Pe josul înghețat,
Mereu răpus de chinul
Etern-absenței tale
Pe care, dintr-odată,
Nu-l mai găsesc păcat...
Mi-a înlemnit pendula
A jalnic miez de noapte,
Uitat de-atâta vreme
Bătut prin alte poduri,
Mi-a-nțepenit rotula
A-ngenunchieri deșarte,
A rugi și a blesteme,
Și-a descântat prin noduri.
Mi-annebunit țărâna,
De nu mă mai suport!
Pleca-mi-ai! Mi-e totuna,
Cu dorul tău, cu tot!
