Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Efervescența unei gloate de emoții s-a spulberat în admosfera transpirată, tranșând iz-ul de putrefacție emanat în spațiul dintre acei pereți înghețați, cu o nouă aromă amăgitoare a stoarsei bunătăți. Era ca o mireasmă covârșitor de dulce dar asprită, asemeni mierii zaharisite, cu gust de necondiționată compasiune. Un diferit miros îmbâcsit de o uriașă contradicție zgomotoasă, dar îmbibată de oarbă convingere.
Un enigmatic vârtej al sentimentelor.
Plămânii însetați mi s-au înecat într-o profundă inspirație nesătulă. Gustul fieros al șocului încă îmi cotrobăia sufletul amorțit cu a sa aprigă tensiune. Profunda statornicie încă îmi sugruma trupul metamorfozat într-o temătoare statuie plină de pulsații înghețate. Orbitoarea uluire încă mi se prelingea peste molozul împrăștiat al cugetelor mele năruite. Însă în ciuda spaimei ce-mi ținea rupta ființă în loc, urechile au îndrăznit a mi se topi brusc, devorând severitatea înțepătoare a unui grai atât de cunoscut.
— Mișcă-te de acolo mucoasă proastă! Doar nu aștepți să se trezească din morți! graiul spintecător al stăpânei mi-a aprins simțurile copleșite, trăgându-mă cu o aspră brutalitate din ghearele puternicului șoc.
Atunci parfumul putredei compasiuni s-a spulberat măcelărtit de duhoarea obișnuită a mâniei otrăvite, dispărând fără urmă așa cum apăruse. Am îndrăznit a-mi arunca ochii înspăimântați asupra bărbatului care cu câteva clipe în urmă se metamorfozase într-o demonică monstruozitate, menită să-mi sfârtece și ultimul strop din inocența mea zdrențuită. Pete stacojii năvăleu încetul cu încetul peste materialul subțire al robei sale, acoperindu-i crunt spatele înjunghiat. Spectrala moarte se instala ușor pe chipul său mustăcios, prăfuindu-i grimasa malefică încă sădită între sprâncenele-i încruntate. Am înghițit în sec. În acel moment, ființa mi s-a împotmolit în mrejele fiorilor ce-mi tachinau pielea ca de găină. Însă înainte ca proaspăta traumă să-mi batjocorească sfărâmatul interior, un răcnet protestator mi-a înfășcat atenția, târându-mi privirea șovăielnică asupra înfățișării vulcanice, care mă aștepta, clocotind a nerăbdare în pragul ușii de la intrare.
Mușcând nesătulă din sfânta supunere, m-am îndepărtat de morbidul cadavru și am fugit cu un mic sâmbure de speranță în suflet, spre înfățișarea stăpânei. Credibilitatea convingătoare a gestului ei salvator îmi deplasa din loc greoiul pachet de amintirii, care-mi amintea de otrava inumană, înfiripată în ochii ei albicioși. Naivitatea minții mele puerile încerca a înghite cu nesaț toată acea amăgitoare bunătate, căci sufletul meu traumatizat tânjea amarnic după o bucată de siguranță chiar și ciuruită pe toate părțile de neîncredere. Renăscuta nădejde îmi îmbia inima să se înece în fadul miros al compasiuni mieroase.
Dar oare acea inimă umană strangulată de pereții mâniei, chiar bătea în fundul acelor irisuri cucerite de cruzime? Oare acea licărire topită, avea să sfărâme pojghițele veninoase din jurul ei și să-mi mai salveze ființa vreodată din propriile-i fricii? Oare acea fărâmă de ființă avea să distrugă vreodată mișeleasca batjocură ce-mi devora animalic inocența... să-mi vindece rănile pe care veninul diabolic din sângele ei, le-a însemnat în al meu suflet sfâșiat?
