𝑶𝒓𝒊𝒈𝒊𝒏𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆

Cap.2 Una și aceeași ființă

        Era liniște, niciun zgomot sau vreun sunet nu se auzea, doar țipătul picurilor de apă, prelinși pe pereții umezi ai peșteri, ce se izbeau de pământ, unul câte unul, mai trezea ecoul, adormit de tăcere.

       Mă trezisem din inconștientă. Simțeam îmbrățișarea rece a lanțului și aerul umed ce îmi mângâia corpul.
Ochii mei se săturaseră de întuneric și tânjeau să vadă lumină pe sub pleoplele, încă strâns încordate, dar frica mea era încă prea mare, ca să îndrăznesc să priveasc iar și să îmi simt privirea din nou înjunghiată de colorile aprinse ce le văzusem ultima oară, sorbindu-mi și ultimul strop de putere.

        Nu știam unde era ea sau mai bine spus stăpâna. Chiar dacă credeam că nu era lângă mine, știam că mă ținutia cu privirea ei diabolică. Îi auzeam răsuflarea rece care îmi ataca din plin urechile, parcă aplicându-mi mușcături invizibile pe gâtul meu neted și mai, apoi lovindu-mi obrajii cu răceală.
O simțeam aproape, atât de aproape încât i-aș fi putut auzi inima, bătând de nerăbdare să mă transforme într-o marionetă ușor de manipulat.

         Am reușit să prind o picătură de curaj și mi-am lăsat ochii să fie străpunși de imagina peșteri, dar și silueta ei, ce mi-a îngrozit privirea.
Din reflex, picioarele mele au încercat să se zbată în agonia produsă de lanțul, afundat de greutate, în pielea mea fragilă. Câteva lacrimi mi-au curs agale pe obraji mei puțin colorați de o tentă de roșu. Spaima îmi ștrangula sufletul cu fiori intenși ce îmi treceau spatele înghețat, dar privirea ei otrăvită de acei ochi mai albi ca varul, nu înceta o clipă să mă săgeteze.

      — Ți-a fost dor de mine? m-a întrebat ea injectând ironie, printr-un rânjet mârșav.

        Am tresărit zgomotos, zăngănind  lanțurile din jurul meu. Ea s-a apropiat cu pași galant.Mi-a înfășcat bărbia cu ghearele sale ascuțite și m-a privit cu aceeași privire otrăvită de mârșăvie.

      — Ce-i cu figura asta țâncă? Parcă ți-am zis că nu-mi place fandoseala. Aaa... sau e o boală prea incurabilă pentru o mucoasă ca tine, a pufnit iritată, apoi și-a înfipt unghile lungi în sub bărbia mea. Trebuie să te educ strașnic, dar stai liniștită. După tot ceea ce o să ai de executat, n-o să mai faci pe plângăcioasa, că știm amândouă că o să te tai dacă faci figuri.

       Mi-am tras nasul timidă și am privit-o înghețată de otrava din vocea ei, din ochii ei de un alb profund. A ridicat o sprânceană și a pufnit iar, dar de data asta stropind cu ironie.

      — Primul ordin pe care o să îl pupi, o să îți târâi picioare până în Ekuatinda.
O sclavă ca tine nu are nevoie de amănunte, deci să nu te aud cu întrebări. Aaa... și n-o să mergi așa de capu' tău. Nu îți poți permite confortul ăsta. O să împarți cu mine o fuziune ca să mă asigur că faci cea ce trebuie. Deci, o să îți iei frumușel adio de la corpul ăsta de mucoasă. Aici e în joc viața ta țâncă. Să nu cumva să dai greș că ți-o tai!