Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Goana sângerie a lacrimilor stacojii, a sfârtecat puritatea alburie a petalei inocente. I-a mistuit în sfâșietoare țipete, gemute cu grai de rugămiți, fragila însuflețire, pălită în crunta inferioritate. I-a spintecat săraca speranță, din palidele mărgele albăstrui în agonie, inundându-le în pierzania deznădejdii. Apoi i-a sfâșiat existența, în infinitatea blestemată de rupturi sângerânde, neascultând o clipă cântecul dureros al scâncetelor sale, sugrumate de aspra reținere.
Șoaptele descântecului s-au pogorât peste glasul amar al suferinței, peste vulcanica protestare ce-mi era gâtuită în suflet și peste tot mormanul de rămășițe, înecate în acele damnate picături de sânge. S-au camuflat în torționara dominare, călcând cu mânie peste frânturi. Au zdrobit acele safire înlăcrimate în amărăciune, spulberându-le în neputincioase cioburi, îndurătoare. Și mi-au ars ochii în albicioasa orbire mârșavă, azvârlindu-mi în neantul nemărginit, întreaga existență dărâmată, la unison cu frânturile sângerânde ale micului străin.
Bruscată de forța stăpânitoare a vrăjii de teleportare, încăperea minusculă a sufrageriei lui Nalbert, mi-a străbătut orbitoare, obosita retină și mi s-a lipit cu brutalitate de privirea îngrozită. Atunci panica a început a-mi înjunghia sâmburele firav al ființei, cu o crudă neîncetare, târându-mi infimul trup în manipularea cruntă a spaimei. Disperarea m-a trântit între vagi cutezante cugete, ce-mi reverberau în mintea ștrangulată de înghețată presiune, plesnindu-mă din plin să-mi las protestarea înfierbântată, să-mi curgă din ruinele sufletului. Însă parșiva spaimă nu se îndupleca a-mi seca până și ultima picătură de îndrăzneală, căci ghearele dominației mă țineau în loc mai neputincioasă ca niciodată.
Cu piatra din piept unsă de mârșăvie, stăpâna a dat glas ultimelor șoapte ale descântecului și a azvârlit neajutorata înfățișare a micului străin, trântind-o în largul dur al pardoselii deteriorate. Apoi a început aș îndepărta mici stropi stacojii de pe blestematul pumnal, frecându-l de materialul fin al pelerinei. Un infim scâncet a descleștat cu duritate, silita tăcere a măruntei ființe, curmându-i suflările scurte, până când instinctele sau declanșat în fragedul său trupușor și au explodat ca o amplă erupție îmbâcnită de neașteptare. Gâtuit de înspăimântare micul străin, a mușcat nițel din neatenția stăpănei și s-a înălțat pe picioare cu o îndârjire uluitoare, petrecându-și mâna stângă pe la spatele cămășii sale largi.
Înghețată de miile de simțiri, am încercat a-mi mișca ființa din loc și a-mi îmbărbăta la nesfârșit îndrăzneala, dar n-am reușit decât să mă lipesc mai bine de colțișorul în care tronam ghemuită. Însă ca o intensă fulgerare a unei furtuni, ultuirea m-a străpuns în interiorul cutremurat, holbându-mi ochii șocați până în cer. Prins în contopirea nemiloasă a spaimei, micul străin și-a strâns la piept instinctiva îndârjire, apoi și-a scos la iveală de la spate, întreaga sa tărie, canalizată într-o măreață spadă, mai uriașă cu mult, decât mărunta sa înfățișare.
