Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Protejată? a surâs doamna Aster de pe scaunul ei tapițat, încrucișându-și brațele subțiri și albe. Poate a crezut că vreun fleac vrăjitoresc ar putea revoluționa împotriva magiei eterne. Drăguță înscenare, aproape inocentă.
Willybert și-a păstrat o mină serioasă, pășind de colo colo prin celula luminată de un singur felinar. Lumina difuză dezvelea din întuneric fețele supuse ale celor doi bărbați încătușați care fuseseră aduși acolo jos, imediat după sosirea noastră la conac. Niciunul dintre ei nu era sclav, iar ochii roșii le scânteiau în contradicție cu poziția umilitoare în care se aflau, stând cu piepturile dezbrăcate în fața biciului care atârna, așteptând în mâna călăului de o seamă cu ei. Același bici cu care mă disciplinaseră. Mi-am coborât privirea stând cu mâinile la spate. De când coborâsem din caretă, Willybert mă târâse cu forța în acea văgăună îngrozitoare și de atunci cuminte și deznădăjduit îmi așteptam pedepsa primită pe nimic, neînțelegând o iotă din ce se întâmpla.
— A încercat să ne păcălească și a refuzat orice degustător care să guste înaintea ei cu scopul de a ne făce să credem că picase în plasa noastră ca o prostuță care voia să riște totul pentru a afla adevărul. Și-a plănuit ambuscada ca să-l poată reduce pe Greville la tăcere și să arate întregii regiuni cea ce aflase. Într-un fel sau altul a știut că-i va fi necesară o apărare suplimentară, ca să-și poată duce planul la capăt, dar iscoadele ei n-au reușit să afle sub nici-o formă totul despre noi. În mare parte bănuielile iscate în jurul ei au dus-o la o asemenea răzvrătire, a explicat Willybert întorcându-și capul spre ea.
— O eșuare ca oricare alta. Curând le vom atrage atenția tuturor onpyrilor să nu-și mai scape rolurile printre degete, a replicat doamna Aster pe un ton galcial, aruncându-și ochii mânioși asupra celor doi încătușați, apoi i-a făcut semn călăului.
Prizonierii și-au coborât privirile în podea ca niște copii. Biciul a șfichiuit aerul și le-a trasat primele cicatrici pe piele, scoțându-le scâncetele dintre dinți. M-am îngrozit, privind din afară durerea pe care o cunoscusem și îmi devenise familiară. Cu greu mi-am înfrânat dorința de a face măcar un pas în spate, de frica îmbrâncelilor pe care le-aș fi primit de la paznicii din spatele meu. Mi-am înghițit starea, pironindu-mi capul în pământ. Tresărind la fiecare lovitură. Simțind aceeași senzație nenorocită arzându-mi spatele. Știam că eu aveam să urmez. Ei erau de-ai lor și tot îi tratau cu cruzime. Pe mine sigur aveau să mă znopească mai dur. Până la urmă de ce m-ar fi cruțat? Poate suferința mea era plăcerea lor . Poate nici nu conta dacă făcusem vreo greșeală sau nu. Doar eram un sclav.
— Vreau ca la fel de curând să negociem înlocuirea contelui și a acelui copil neastâmpărat. Deja zăbovim prea mult asupra acestui orășel de provincie, iar balul de la Canterlew se apropie, a continuat doamna Aster, relaxându-și brațele de mânerele scaunului de parcă se afla la teatru.
