Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lovituri fioroase de agonioasă amărăciune, s-au năpustit peste sărmana inocență. Au pisat-o în bucățele secate de speranță, cu a lor parșivă severitate injectată din scâncetul surd al durerii secerate. Și au împrăștiat-o în batjocură, peste biata inimă, sugrumată în ștreangul unei disperări răstignite într-o deznădăjduire absolută. Apoi ca niște fulgere brăzdate în lagul bolții cerești, s-au avântat în al meu suflet rupturog și l-au spintecat cu ferocitate, până când picuri de stacijoie culoare, l-au învelit în vâltoarea suferinței mele amare.
Un nemilos amalgam de lacrimi, mi-a cotrobăit atunci umila privire stinsă. Mi-a năvălit cu o umezeală seacă, pe marginea orbitelor înroșite, tulburându-mi ochii vlăguiți de chipul țepos al stăpânei. Și s-a lăsat scurs în voie, alături de alt flux continuu de sare topită, în acră cugetare. Însă tăcerea mormântală, înțepată de presiunea greoaie a acelui moment rumenit în flăcările iadului, nu mi-a lăsat plânsetul sufletului să-mi reverbereze în bietul gâtlej. Necontenita spaimă mi-a ținut în frâu fiecare suspin, scos de a mea durere înfocată. Nu m-a lăsat nicidecum să răsuflu într-o ușurare poate regretabilă în apropiatul viitor, din irisurile devorate de ură mânioasă, ale vrăjitoarei din fața mea.
Chiar și rupt în mii de fâșii pătate de stropi stacoji, cugetul îmi interzicea să mai mișc vreun deget, în vizorul ochilor de zăpadă degerată, ai stăpânei. Mă îngenunchea în sfânta supunere, pe care o înghițeam neîncetat cu forța, căci știa atât de bine ce avea să însemne pentru înfățișarea mea, însângerata cicatrice de pe obrazul ei. Întreaga ființă îmi reverbera în parșiva conștiință, ce-mi pisa orice sărmană clipire, care își strecura mișcarea tremurândă, ștergându-mi irisurile încărcate de lichidul sărat.
Undeva în goliciunea pieptului meu, sfârtecat de suflări spintecate, fisurile din suflet mi se adânceau.
Mânate de valurile agitate ale mâniei vijelioase, pufnetele stăpânei, mi-au brăzdat tulburatul auz, cu ale lor foșnete fioroase. Erau acompaniate de bătăile nebunești ale lui Nalbert, care străpungeau răsunător lemnul firav al ușii, într-un strident cântec al agoniei. Însă nu cugetau să se lase pierdute, în graiul pumnilor care răsunau plini de disperare, în ecoul mișelesc mascat de pereți. Ci reverberau în voie într-o învălmășală de sunete malițioase, săpând până în miezul umilului meu cuget, până când disperarea atmosferei a început a se domoli, lăsând secundele agonioase să se scurgă sub încetarea izbiturilor.
Atunci privirea mi-a cutezat să observe, cum marginile sărmanei uși din spatele stăpânei, au început a se unge cu o lumină orbitoare. Raze argintii au năvălit printre micile crăpături brăzdate, înjunghiind profund placa de lemn, ca o explozie de linii strălucitoare, netezite de culoarea metalică a argintului, scăldat în soare. Mirosul înțepător al magiei, mi-a ajuns furtunos în simțuri, plesnindu-mi nasul cu o aromă dulceagă cunoscută.
