𝑶𝒓𝒊𝒈𝒊𝒏𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆

Cap.16 Floarea eternității

        Aspra îngrădire a șipcilor aflate de-a lungul ferestrei a apărut ca o lovitură severă a realității, sfârtecând picurii inocenți încă infuzați de parfumul duce de afine. A zdrobit acea palidă petală, ruptă dintr-o biată existență, îmbibată în iz-ul unui mister mult prea adâncit în taină, cufundând-o în nebuloasa întunericului devorator. Apoi a înfulecat și ultima scânteie din inocența sa, ucigând-o pe vecie în neființă.

      Amurgul înflăcărat al curiozității s-a stins, ca o abandonată flacără bătută de stropii violenți ai unei furtuni vijelioase. Atunci dorința scânteietoare de a lungii prezența micului străin, mi-a pierit neajutorată, prăbușindu-se fără vlagă în inutilitatea cruntă. În urma sa numele meu mi-a rămas suspendat în aerul sufocant, asemeni unui răspuns condamnat la o tăcere eternă. O uscăciune șireată mi-a cucerit gâtlejul, săpându-mi golul din stomac, cu o proeminență lacomă. Cugetul mi s-a zbătut, năpădit de un proaspăt gând cucernic. O vagă amintire mi-a constrâns pieptul convulsionat, vociferându-mi printre cugetele încâlcite.

         Shadow.

         Mi-am prăvălit mâinile neîndemânatice, pe lângă trupul încordat. Graiul plăpând al acelui nume mi-a răsfoit paginile șterse ale memoriei, vuindu-mi cu o melodioasă silabație, în mintea copleșită. Mi-a răscolit sufletul răvășit de neștiutoare sentimente, strigând într-o crudă zădărnicie, printre faldurile groase ale uitării mele. Apoi ecoul său grăitor mi s-a prelins peste porii încărcați de emoție, trezindu-i fără milă până la ultima celulă cusută din trupul meu cucerit. Un oftat sec a trâmbițat din goliciunea interiorului meu perforat, alături de gustul fals al unei cugetări împăcate. Măcar îi cunoscusem numele.

       Însă acea infimă mulțumire ce-mi umplea adânca crestătură din piept, avea un preț mai enorm, decât orice gând otrăvit ar fi înghițit vreodată  pesimismul meu inocent.

        Înecându-mă cu amara deznădejde, mi-am smuls ochii plini de speranțe apuse, dintre crăpăturile luminoase care separau îngrădirea de șipci răstignite a ferestrei. Apoi am plonjat în largul crunt al menirii mele, ștergând în uitare, picurii de nădejde ce-mi străluceau în spate, la fel de vlăguiți de lumină ca și sufletul meu decapitat. M-am repezit copleșită de sălbatice pulsații, lângă șofrânarul meu năpădit de dezordine. Cu nevoia de siguranță arzându-mi în gâtlej, mi-am strecurat ochii observatori între spațiul restrâns dintre vechea mobilă și păienjenișul peretelui, ochind asupra bărzii mele, care era bine adâncită în tainica sa ascunzătoare. O pală dulceagă de ușurare mi-a atins ființa, ațâțându-mi o dureroasă lacrimă, proaspăt prelinsă pe obrazu-mi mânjit.

         Singurul lucru rămas de la Nalbert era în siguranță în sufletul meu.

         Însă până să apuc a-mi înfuleca pe deplin mica firimitură de siguranță care-mi dezmierda interiorul devastat, scârțâitul balamelor ruginite ale ușii mi-a scrânjelit urechile cu o dură amenințare. Firavul corp mi-a tresăltat sugrumat de înjunghierile fiorilor proaspeți ai fricii, care au început a-mi străpunge suflările înghețate. Cugetul  mi s-a cutremurat știutor al iminentei amenințări, care tuna și fulgera asemeni unei aprige răscoale iscate între nori. Inima mi s-a prăvălit îmbâcsită de pulsații, în golul amărăciunii crunte, ca un pahar de vin sfârșit într-o golată de cioburi sângerânde, după o rostogolire fără de cruțare. Oasele mi s-au prefăcut într-o nemiloasă stană de piatră, mai greoaie chiar și decât severa condamnare ce-mi îmi săgeta spatele vătămat.