Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sprintena derulare captivase clădirile din jur, împroșcându-le cu viață, peste tencuielile tulburate de viteza mișcării. Le aruncase în lateral în repeziciunea alertă, făcându-le a fugii una după alta prin transparența ferestrelor, ca pe o gloată de oameni grăbiți să fugă din calea cailor și a trăsurii ce nu avea nici cea mai mică dorință să se oprească, pentru a nu-i călca de vii. Le asediase spațiul prefăcându-le în niște siluete împodobite în hainele arhitecturii, ce priveau absente din întunericul nopții, cum vârtejul care le zguduia fad, dar brutal temelia se pierdea în drumul spre stupul cel mare al orașului.
Abia de puteau observa o astfel de pipăială, căci totul se mișca prea repede pentru prezențele lor statice, însă ele se lăsau pierdute în derulare, acolo unde ochii mei distrași mai îndrăzneau să privească absenți spre fereastră. Miroseam a transpirată agitație, dar mai mult duhneam a satisfacție și nerăbdare diavolească, căci nu mai puteam aștepta mult până când afurisitul de vizitiu să pătrundă între zidurile curții regale. Eram intoxicată de o irațională nerăbdare, venită din plin din coșul cu sentimente al stăpânei, ce-mi urla sălbatic în cuget, răcnetul acru al răzbunării. Voiam să pășesc în vizuina aceea uriașă și blestemată și să vărs sângele pentru care inocența mea era călcată în picioare. Voiam ca tot acel plan mârșav să-și găsească sfârșitul, iar stăpâna să nu mai aibă nevoie de mine. Voiam să mă azvârlească în pacea libertăți ca pe o păpușă stricată. Voiam să nu-mi mai întâlnesc vreodată ochii cu prezența sa de o toxică monstruozitate.
Însă voința mea putea fi atât de puternică, încât să-mi câștige un astfel de final?
Am pufnit printre dinții, copiind obiceiul stăpânei. Conștientizam duritatea răspunsului. Ochii mi s-au pierdut acaparați de atenție, asupra zidurilor castelului care se apropiau satisfăcător de repede în fereastra trăsurii. Eram atât de aprope de dorința înflăcărată de a mă rățoii către vizitiu să mâne caii mai repede, însă mi-am abținut gura încordată, așteptând cu chipul încruntat spre geam. Dominația stăpânei îmi sufoca sufletul pierdut într-o agonie amară, strivindu-i și ultima scânteie de control asupra corpului fuziunii. Ființa mea interioară era tot mai strict asediată de mintea stăpânei, încărcată cu murdare gânduri poruncitoare și sentimente îmbibate de otravă.
Abia mai puteam respira, însă mâinile-mi încătușate încă se agățau de speranță.
— Am ajuns doamnă, scârțâitul roților trăsurii mi-a străbătut auzul lăsându-se urmat de graiul indiferent al vizitului.
Mi-am aruncat ochii însetați în jur, mestecând cu lăcomie din priviri, împrejurimile retrase din spatele curții regale, lipsite de gardieni, ce se iviseră în ferestrele trăsurii. Văpaia focului mistuitor al satisfacției, mi s-a hrănit numaidecât cu nerăbdare, arzându-mi interiorul pietruit. Atunci m-am răsucit spre ușă dând năvală afară din trăsură, înainte ca bărbatul să pună măcar mâna pe mâner. Privirea măcinată de agitație mi s-a ciocnit cu repeziciune de grimasa surprinsă a bietului vizitiu, ce-și urmase instictul de a-și muta prezența din calea mea amenințătoare.
