Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Presiunea îi colorase atât strident obrajii bucălați încât pistruii îi erau scufundați în roșața proeminentă. Gâtul acoperit de piele lăsată, îi pulsa revoltător de încăpățânat între degetele mele, de parcă era dispus să își irosească întreaga protestare pentru o fărâmă de aer. Un licăr batjocoritor de viață îi tachina irisurile ciocolatii, nedispus să părăsească cu una cu două acel trup ieftin. Dar ochii i s-au prefăcut dintr-o dată în rubine amenințătoare și atât de cunoscute.
— Ah, prostuțo... Ai atâta amar de dreptate! Ai crezut că poți să scapi prin urechile acului... Te-am avertizat să renunți la răzbunare pentru binele căpățânii tale! Nici focul nu te-a convins! Nu mi-ai dat ascultare... a glăsuit Marcie, privindu-mă cu un zâmbet neobișnuit ce trăda o cruntă amenințare.
Vocea îi devenise crudă, liniștită și mult prea rece. Chipul morbid și palid atins de sufocare îi era pătruns de o grimasă stranie, iar respirația ei parcă se adaptase strangulării mele, refuzând să se stingă. M-am crispat plină de nesiguranță, simțind dintr-o dată că convingerea mea de mai devreme fusese doar o nălucă ce mă înșelase cu privire la ultimele momente ale servitoarei. Cuvintele ei mă înjunghiau fără milă în senzația mult prea dură de suprindere, iar privirea dominată de acei ochi roșii îmi distrugea satisfacția. Negarea mă întorcea spre hăul întrebărilor. Era imposibil...
Aceea nu mai era Marcie cea pe care o cunoscusem în lunile petrecute în bucătărie.
— Știu totul despre tine, Nadine! Dar pare că ți-a plăcut să guști mai bine teatrul meu! M-ai chinuit atât de mult... Oh... atât de mult... Nici nu-ți imaginezi, cât rău ți-ai făcut fără să ști. Ești adorabil de idioată, a continuat ea cu același zâmbet drăcesc.
Mi-am slăbit strânsoarea, stoarsă de șoc. Nesiguranța, furia și mirosul blestemat al iminenței îmi amenințau mintea copleșită. Setea de a închide gura lui Marcie pentru totdeauna îmi pierise sub brutalitatea ultimelor clipe.
— Ucide-mă, Nadine! Ucide-mă dacă crezi că așa ai să mergi mai departe cu mizeria ascunsă sub preș, m-a îndemnat ea, ținându-mi strâns mâinile de tul ei.
Și s-a stins sub ochiimei năuciți de confuzie și furie, de ură și nesiguranță. A pierit în urma pașilor mei grăbiți de spaimă. Apoi a dispărut scufundată în noianul zvonurilor și al șocului, al întrebărilor fără răspuns și al tăcerii cumplite.
Am cufundat pensula stufoasă în pudra prăfoasă, atingând ușor obrajii palizi ai reginei. Tenul brăzdat de liniile fine ale ridurilor îi era cufundat într-o grimasă pe atât de neutră pe atât de rece. Buzele pline îi erau strânse sub presiunea plictiselii obișnuite și a normalității intime ce nu le impunea să se străduiască a zâmbi. Ochii îi scăpărau însă pierduți în oglinda generoasă de cristal ce-i încadra relflexia nemilos de adevărată.
