Cap.18 Teatru mișelesc

66 11 16
                                    

        Înrăcitele atingeri ale ghețosului decembrie, au început a păli căldura blândă a soarelui, înăbușindu-i razele aurii în cuvertura sa de nori cenușii

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

        Înrăcitele atingeri ale ghețosului decembrie, au început a păli căldura blândă a soarelui, înăbușindu-i razele aurii în cuvertura sa de nori cenușii.
Au învăluit întreaga boltă cerească în fumuriul prevestitor al bătrânei ierni, care bătea încet la ușa miezului dintre anotimpuri. Și au năvălit și peste ultimele pete gălbui ale toamnei blânde, prefăcându-le în putrefacția maronie a molozului rămas, din hainele ponosite ale naturii adormite. Omătul s-a lăsat însă așteptat în urma lor.

      O scurtă inspirare mi-a inundat simțurile cu gustul vlăguit de aromă al miezului de zi, ce-mi întuneca privirea scursă de emoție. Vârtejul întâmplărilor care-mi asfixaseră ultimele zile respirate, îmi desprinsese atenția asupra schimbării dintre anotimpuri, făcându-mă a uita până și de frigul ce mi se strecurase prin oasele fragile.
Cursul timpului trecuse în grabă pe lângă ființa mea fugară, lăsându-mă în toropeala spinoasei dureri, a profundelor frici și a cicatrizatelor traume, ce-mi puseseră întreaga însuflețire într-un carusel al senzațiilor cruciale. Nici-o atingere tactilă a gerului care își pogora prezența țepoasă încetul cu încetul, nu-mi atinsese simțurile, mult prea  turmentate. O scursură de clipă cugetarea stăpânită, mi s-a oprit în loc împiedicându-se stângace din memorarea fadă a celor întâmplate.

      Oare lipsa sinistră a senzației de frig se datorase faptului că trupul meu era străbătut de sânge nemuritor? 

      Dar cum rămânea cu celălate dăți în care dârdâisem de frig pe stradă, pe când furasem zilnic franzele de la brutăria din cartierul sărăcimii?

      M-am cutremurat oripilată, simțind cum corpul fuziunii mi s-a cufundat în respingerea sentimentelor care-mi nelinișteau sufletul îngenucheat. Puteam pune rămășag că tot acest tainic mister al propriei mele ființe, era înfăptuit de cea ce îmi curgea prin vene. Însă înainte ca gândul să-mi fie sădit în minte, nepăsarea fulgerătoare a stăpânei, m-a lovit atunci peste chipul scofâlcit de o încruntătură acră. Apoi mi-a alungat amintirile schingiuite, făcând loc gândurilor injectate cu șiretul venin diabolic.

       N-aveam permisiunea a-mi recupera tărâmul cucerit al minții.

       Am pășit cu o mascată hotărâre spre damnatul zid, pe care mă cățărasem fără altă soluție în buzunar.
Turnurile impunătoare ale gloriosului castel al capitalei, gândilau cu șarm cerurile mohorâte, pogorându‐și în josul piscului umbrele, dinamizate de neastâmpăratele steaguri din vârf, care fluturau agitate în bătaia vântului.
Cocoșelul auriu din scăfârila întregului tărâm, strălucea la fel de mândru și de împopoțonat de fastuasa amprentă a arhitecturii sale, ca și ultima dată când avusesem norocul chior de-ai păși pragul orbitor de poleit. Nimic nu-i schimbase mireasma îmbâcsită de înfumurare și nici duhoarea morbidă pe care am adulmecat-o cu nesaț din inima lui, cu fiecare pas mai aproape.
Ironia mi-a rânjit peste cugetele intoxicate.

𝑶𝒓𝒊𝒈𝒊𝒏𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum