𝑶𝒓𝒊𝒈𝒊𝒏𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆

Cap.19 Parșive minciuni

        Învălmășala mirosurilor înmiresmate de aroma unor sofisticate condiment, încărca aerul captiv, străpungându-i întreaga existență cu ale sale dâre invizibile. Clocotea înecăcioasă printre aburii fierbinții, împrăștiindu-și prezența până în cel mai retras colț al spațioasei încăperi. Însă nimic nu-i putea oprii esența năucitoare ce-mi trăgea tentația, de gât din simțurile întărâtate, nici măcar săgețile ochiilor acizi din jur.

        Mi-am șters sudoarea tachinatoare de pe frunte și am apucat un alt cartof, încă nepigulit, din lada uriașă care staționa în dreptul taburetului meu. Atmosfera îmbibată într-o căldură insuportabilă, iscată de aburii care dominau interiorul dinamic al bucătăriei regale, îmi dădea de furcă trupului înfofolit în livreaua groasă, de servitoare. Am inspirat adânc, topindu-mă încet sub plapuma confuziei, care-mi învăluia starea atât de firească și de umană. Zidul de gheață, ce-mi ținuse clipe la rând simțurile umane, închise în celula sufletului meu, se prefăcuse chinuitor de domol într-o pâclă umedă peste însuflețirea mea fuzionată, oferindu-mi o cruntă clipă de a gusta din simțire.
În aceeași scursură de clipă mănunchiul de cugete, îmbibate în graiul mânios al stăpânei, se retrăsese într-un cotlon al minți mele cucerite, așteptând într-o lacomă tăcere, momentul incitant al pasului următor din plan, cu ghearele încrucișate.

        Aveam în buzunar atâtea întrebări înghepsuite, care mă târau în abisul neștiinței, încât abia de mai puteam îndesa vâjâitul confuziei ce-mi amintea necontenit, de dezlănțuirea schimbătoare ce se petrecea în interiorul dezordonat al fuziunii. Cu fiecare secundă risipită, lupta dintre umanitatea inocentă a ființei mele și mâina crudă a stăpânei era, asemeni unei încrâncenări nesfârșite dintre două tăișuri, ce-și câștigau picuri de rezistență, în infimele victorii ale fronturilor pe care le dirijau. Când istoveala răpundea una dintre părți, cealălată mușca din terenu-i proaspăt ocupat, iar când victoria se scurgea lin peste noua linie a frontului, adversarul n-avea decât să-și scoale oasele din mormânt, înainte de-a fi pus cu totul pe jar.

        În timpul unor astfel de ciopârțeli, nu mai exista vreo sămânță de pace.

        Am pus cartoful proaspăt curățat în oala ce-mi staționa în poală. În sfârșit în acea ciugulită secundă, puteam simții cum sufletul meu câștiga nițică rezistență.

         Însă aveam unica șansă de a mă bucura de gustul mieros al acelei infimei victorii?

         — Mișcă-te mai cu viață slugă! N-am timp să aștept după tine, graiul neastâmpărat de aspru al lui Livester, m-a tras brutal din cugetare, aruncându-mă înapoi, pe micul taburet din colțul bucătăriei.

        Ființa mi-a tresăltat numaidecât înfiorată de șocul electrizant al reacției temătoare. Gustul amărui al cuvintelor ce-mi scrâjeleau urechile, mi s-a scurs printre dinții încordați. Atunci am îndrăznit a privirii cu o sfială șovăitoare, înfățișarea corpolentă a bărbatului, ce-mi umbrea prezența ca un nor de furtună pregătit aș dezlănțui nemulțumiții stropi îmbâcsiți de gârceavă. De când aterizasem la porunca sâcâitoare a lui Esteban, în incinta dogoritoare a bucătăriei regale, mă lovisem stângace de stricta atitudine grosolană a lui Livester și de uriașa sa autoritate de bucătar regal, pe care o impunea dur asupra tuturor celorlalte slujitoare, ce-i ușurau nemaipomenita meserie. În tot acest timp putusem a adulmeca vulcanul său iminent de nerăbdare, dar și completa duhoare plină de nemulțumire, pe care o păstra în glasu-i gutural, numai pentru timpanele mele. De când mă mirosise prima dată în acea unică după-amiază, nu-mi suportase prezența, căci observasem în ochii lui de nuanța alunelor rumenite, că ceva nelalocul lui îi ajunsese la nas.