Fantezie || Dramă ||
#Primul draft#
Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."
Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă?
Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O adiere slabă de vânt apleca ușor iarba înaltă, șuierând prin împrejurimi, ca o zdravănă mulțime de șoapte ce-mi sâcâiau urechile bulversate. Apusul pierise încet sufocat de vejmântul întunecat al astrului lunar. În locul său luaseră naștere fel și fel de siluete negricioase care stăteau la pândă imitând casele, arborii și porțile, în spatele cărora întunecau pământul. Una dintre ele și poate chiar cea mai însuflețită era cea din ochii mei, care staționa lângă ușa ascunzătorii stăpânei, așteptând să-și prindă prada mult prea neatentă și mult prea șocată.
Am înaintat înghițind în sec, în speranța că golul din stomac avea să-mi dispară dintr-un asemena gest inutil. Esteban mă devora din privirii cu un rânjet forțat, ce-i atârna larg și totuși leneș pe chipu-i lăsat. Ochii îi scânteiau de-o mâine stranie neomenească chiar și pentru caracterul său porcos obișnuit. Ce-ar fi putut să-l aducă în fața ușii mele, decât mirosul pe care nasul lui de câine l-a adulmecat?
— Domnule Esteban... ce căutați aici? am întrebat cu vocea nesigură, încercând să-mi invoc nevinovata neștiință.
Un pufnet deșelat a venit ca un răspuns fără grai din partea lui. Ochii însă i-au devenit serioși sub o încruntătură severă. Mi-am strâns mâinile pe lângă corp, încercând a-mi alunga agitația și panica care m-ar fi putut da de gol ușor. Cugetele stăpânei s-au trezit de sub pătura indiferenței, ca un semnal de alarmă ce urma să-mi amenințe mica libertate a fuziunii, cu care mi se obișnuiseră sentimentele.
— Dar tu ce cauți aici? mi-a aruncat aceeași întrebare, dar pe un ton viclean de calm.
Am șovăit cu gura întredeschisă și cu nevoia de a răspunde în gât, rămânând fără nici-o minciună care ar fi putut să mă scoată din acea baltă nenorocită de noroi în care am intrat.
— Păcat că n-ai nici măcar un copil. Mi-ar fi plăcut să vadă ce mamă prefăcută are, mi-a râs el în față apropiindu-se amenințător de mine.
Am dat să mă retrag, dar cugetele intoxicate ale stăpânei nu m-au lăsat să mă mișc din nou. Respirația mea întretăiată era ca o gazdă, ieșită într-o întâmpinare forțată a pufnetelor disprețuitoare ale lui Esteban. Simțeam cum corpul fuziunii fierbea pe picioare. Nenorocitul știa, chiar și după ce îmi irosisem o picătură generoasă din licoarea manipulării, ca să-l mint liniștită în față, în urmă cu acele 4 luni blestemate.
Tot efectul pe care îl avusese acea vrăjitorie ieftină se dusese de râpă.
— Asta-i casa ta Nadine sau să-ți spun mai bine Myelefer? mi-a răsuflat vorbele în ureche, privindu-mă cu ai săi ochi cafenii, în care domina acel licăr macabru de inuman.
M-am prăbușit în stragulate suflări agitate cu inima bubuindu-mi pe fundalul cuvintelor sale, ce-mi reverberau ca un țiuit în conștiința, invadată de-o furie neașteptat de vulcanică. Un sentiment aspru de panică și agitație m-a sfârtecat, de parcă bărbatul din fața mea mă dezbrăcase, întru totul de hainele ce atârnau pe mine. Însă Esteban doar mă perfora cu al său rânjet dominator, dezgolindu-mi pieptul fuzionat de minciuni cu o singură damnată privire.
