Sterling își vâră capul în biroul de pe hol. Stă de pază și, de asemenea, e speriat, ceea ce nu e tocmai de ajutor.
"Grăbește-te naibii!" Mă avertizează. "Dane tocmai a trimis un mesaj. Parchează."
Îl aud, îi arăt degetul, apoi caut în continuare. Vor petrece câteva minute în interiorul parcării, apoi un minut și jumătate urcând cu liftul douăzeci și șase de etaje. Dacă nu termin până atunci, o încurcăm.
"Unde naiba e?" Șoptesc întrebarea pentru mine, dorindu-mi ca Dane să fi rămas ca să mă ajute să acopăr mai mult teren, dar e mai bine să-l am de veghe în hol. Ăsta e motivul pentru care acum avem un timp estimat de sosire asupra părinților noștri. Totuși, ne-am fi planificat mai bine dacă întreaga 'idee de furt' n-ar fi fost elaborată cu aproximativ zece minute în urmă.
A început cu convorbirea telefonică — transformată într-un meci de țipete — între mine și tatăl meu. Un vecin de la casa Bellvue Hills a hotărât că această seară e una bună pentru a sifona, spunându-i c-am avut petreceri acolo aproape în fiecare weekend de la începutul verii. Așa că, în timp ce-a străbătut străzile din centrul orașului Cypress, cu mama ascultând pe fundal, ne-a informat pe frații mei și pe mine că accesul la toate conturile noastre bancare a fost blocat până la începutul anului școlar.
E supărat, dar n-are nicio legătură cu casa. Nici măcar n-a trecut pe acolo de aproape un an. E vorba despre control. Atotputernicul Vin Golden urăște ideea ca așa ceva să se întâmple sub nasul lui fără permisiunea sa.
Așa că, în loc să pierd din afacerea pe care am încheiat-o cu proprietarul unui Chevelle din 1970, o să-l las pe bunul Vin să ia plata asupra lui.
Notificările de pe telefon sunt o nebunie, iar de cealaltă parte a pragului, Sterling recurge la a mă înjura pe sub răsuflare. Combinația celor două sunete îmi înrăutățesc nervii. Își pierde cumpătul, ceea ce mă face pe mine să încep să-mi pierd cumpătul.
"Pandora începe cu actualizările ei." Apare Sterling pentru a spune. "Unul dintre slujitorii ei a raportat despre Vin și a spus că l-au văzut trecând prin câteva semafoare roșii pentru a ajunge aici."
CITEȘTI
Băieții De Aur (Regii Cypress Prep #1)
Teen FictionWest Golden - atât de ușor de detestat, dar atât de greu de rezistat. Nu lăsați fața aia drăguță a lui să vă păcălească. Nu e băiatul de alături sau genul în care să aveți încredere cu inima voastră. E diavolul în blugi de designer, cu tot farmecul...