West Golden - atât de ușor de detestat, dar atât de greu de rezistat.
Nu lăsați fața aia drăguță a lui să vă păcălească. Nu e băiatul de alături sau genul în care să aveți încredere cu inima voastră. E diavolul în blugi de designer, cu tot farmecul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ușa lui Mike nu va fi altceva decât ruine când voi termina cu ea. Are această regulă de lungă durată despre a nu fi deranjat înainte de prânz, dar la naiba cu ea și la naiba cu el. La naiba cu prelegerea incoerentă pe care va trebui să o îndur când va fi din nou conștient.
Doar gândindu-mă la asta, practic pot simți mirosul de whisky vechi de o zi pe respirația lui și căldura umedă care îmi va lovi pielea când intră în fața mea. Un semn că este foarte furios.
E mereu furios.
Totuși, chiar și știind ce urmează, tot ce contează este anunțul de închidere mototolit în pumnul meu. Dacă n-aș fi săpat prin sertarul de gunoi după un stilou pentru a-i falsifica semnătura pe hârtiile lui Scarlett, nu l-aș fi găsit niciodată.
Sunetul palmei mele trântindu-se peste ușă umple din nou casa.
"O săptămână, Mike! Atunci se va opri electricitatea. Mulțumesc mult pentru avertizare!"
Pe cine păcălesc? Acest lucru este inutil și, în timp ce mă scufund pe podea, îmi amintesc că singurul lucru pe care bărbatul l-a iubit vreodată în afară de mama — oricât de disfuncționali sunt împreună — este băutura lui. Și cu ea plecată, pare să-i pese de orice altceva chiar mai puțin decât înainte.
Inclusiv de noi, copiii lui. Tatăl anului, cu siguranță nu e el.
Foșnetul din dormitorul lui mă face să-mi lipesc urechea de ușă, dar apoi o bufnitură puternică și un geamăt sunt ultimul lucru pe care îl aud înainte ca el să tacă din nou. Realitatea se instalează și nu există nicio îndoială că eu trebuie să repar asta.
Ca de obicei.
Ochii îmi sunt inundați de lacrimi furioase și nu le potolesc decât la vederea unei fete ezitante, cu părul dezordonat, venind ca un Frankenstein spre mine pe hol. Simțindu-mă puțin vinovată c-am trezit-o cu tirada mea, forțez un zâmbet. E tot ce pot face ca s-o feresc de adevărul vieții noastre aici, sub acoperișul lui Mike.
Mama obișnuia să spună că Scarlett era la fel de mult copilul meu, pe cât era al ei. E adevărat, chiar dacă vreau s-o arunc din șlapi cu un pumn în gât uneori. Sigur, a ajuns la înălțimea mea acum, dar va fi întotdeauna sora mea mai mică.
